UE intră pe soluția de avarie: Ungaria și Polonia, decuplate de la cele 750 de miliarde de euro

Recomandăm

UE intră pe soluția de avarie: Ungaria și Polonia, decuplate de la cele 750 de miliarde de euro din fondul fără precedent de relansare economică

UE riscă să intre în noul exercițiu bugetar ce începe în 2021 atât fără bugetul multianual de șapte ani, cât și fără fondul fără precedent de relansare economică post-pandemie, ambele bugete având un total de 1.800 miliarde euro (1,8 trilioane euro) din cauza veto-ului Ungariei și Poloniei, care nu acceptă mecanismul prin care fondurile europene sunt legate de statul de drept. În fața acestei perspective sumbre pentru statele membre, Comisia Europeană și Germania, statul care deține președinția rotativă a Consiliului UE, discută deja despre decuplarea Ungariei și Poloniei de la banii europeni, prin mecanisme prevăzute în Tratatul UE, scriu Financial Times, Euractiv și agenția spaniolă EFE.

Astfel, Comisia Europeană studiază deja diferite opţiuni pentru a activa fondul de redresare post-pandemie de 750 de miliarde de euro fără Polonia şi Ungaria. Un înalt oficial UE a declarat pentru Financial Times că restul de 25 de state membre UE pot înființa acest fond de redresare (numit acum Next Generation EU) pe baza legislației existente și sub gestiunea Comisiei Europene, fără să facă apel la o soluție mai complicată juridic, și anume un acord interguvernamental.

  -----
@omniapres.md
- Advertisement -spot_img

Ultima oră

Elon Musk l-a ironizat pe Zelenski într-un meme. Parlamentul ucrainean îi răspunde

Parlamentul ucrainean şi preşedintele acestuia l-au ironizat luni pe miliardarul Elon Musk după ce acesta a postat pe platforma...
- Advertisement -spot_img

Recomandăm și ...

- Advertisement -spot_img