Alertă de călătorie în Ucraina

Recomandăm

Potrivit evaluării autorităților ucrainene din data de 11 decembrie, Republica Moldova se află în lista statelor cu risc epidemiologic crescut – categoria roșie.

Condițiile de călătorie în Ucraina (actualizate la 11 decembrie 2020)

Cetățenii străini, în conformitate cu prevederile Hotărârii Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 641 din 22 Iulie 2020, începând cu data de 28 septembrie curent ora 00.00, vor putea să intre în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, prezentând obligatoriu la punctul de trecere polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină.

Notă: Polița de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanță în Ucraina. Perioada de valabilitate a poliței de asigurare trebuie să fie cel puțin egală cu durata șederii în Ucraina.

În funcție de situația cazurilor active de Covid-19, statele au fost împărțite în două categorii: cu risc epidemiologic crescut (roșu) și cu risc epidemiologic scăzut (verde). Lista statelor care fac parte din categoria roșie și verde poate fi consultată pe site-ul Ministerului Sănătății al Ucrainei, accesând link-ul https://moz.gov.ua/koronavirus-2019-ncov, secțiunea “Date actualizate privind Covid-19 / Актуальні дані по Covid-19”. Actualizarea listei se face la fiecare 7 zile.

În prezent, potrivit evaluării autorităților ucrainene, Republica Moldova se află pe lista statelor cu risc epidemiologic crescut – categoria roșie

Persoanele care sosesc dintr-un stat aflat în categoria roșie sau care, în ultimele 14 zile, au fost într-o țară din categoria roșie și intenționează să călătorească în Ucraina, vor prezenta la punctul de trecere a rezultatului negativ al testării Covid-19 (prin metoda PCR) efectuat nu mai târziu de 48 ore de la data traversării hotarului. În lipsa testării menționate aceste persoane vor intra în carantină timp de 14 zile. Alternativ carantinei, există varianta autoizolării la domiciliu, dacă persoana consimte acest lucru prin înscrierea în aplicația Guvernului Ucrainei, “Activ de acasă/Дій вдома” (pentru a utiliza aplicația este necesară o cartelă SIM cu număr de UA +380….).

Notă: În același timp, cetățenii străini, aflându-se în izolare sau carantină pe teritoriul Ucrainei, în decurs de 48 ore de la traversarea hotarului pot efectua testul la COVID-19 (prin metoda PCR) la laboratoarele medicale ucrainene.
Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul, biletul de călătorie cu avionul) și a poliței de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină.
🛎În cazul apariției unor situații problematice vă rugăm să apelați serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la tel.📲+380-44-521-22-79 sau email: kiev@mfa.gov.md. În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei ☎️ + 38 068 384 2016 (activă 24/7, inclusiv WhatsApp și Viber).

  -----
@omniapres.md
- Advertisement -spot_img

Ultima oră

Maia Sandu începe vizita de stat în Portugalia

În perioada 2 - 4 octombrie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită de stat în Republica Portugheză...
- Advertisement -spot_img

Recomandăm și ...

- Advertisement -spot_img