A devenit principalul partener comercial al Uniunii Europene

Recomandăm

China a devenit, în anul 2020, principalul partener comercial al Uniunii Europene, surclasând Statele Unite, anunţă Oficiul european pentru statistici (Eurostat), potrivit Mediafax.

„În cursul anului 2020, China a fost principalul partener comercial al Uniunii Europene. Acesta este rezultatul creşterii importurilor (+5,6%) şi exporturilor (+2,2%)”, a transmis luni Eurostat, conform unui raport.

„În același timp, relaţiile comerciale UE-Statele Unite au înregistrat scăderi semnificative atât la nivelul importurilor (-13,2%), cât şi al exporturilor (-8,2%)”, precizează Eurostat.

Valoarea totală a schimburilor comerciale UE-China a fost de 586 de miliarde de euro în 2020, în timp ce schimburile comerciale UE-SUA au fost la nivelul de 555 de miliarde de euro în 2020.

Următorii parteneri comerciali ai Uniunii Europene au fost, în 2020, Marea Britanie, Elveţia, Rusia, Turcia, Japonia, Norvegia, Coreea de Sud şi India.

Uniunea Europeană a înregistrat, în decembrie 2020, un surplus comercial total (raportul exporturi/importuri în relaţia cu state terţe) de 30,1 miliarde de euro, iar zona euro, un surplus comercial de 29,2 miliarde de euro.

  -----
@omniapres.md
- Advertisement -spot_img

Ultima oră

Presa tucă: Guvernul încearcă să lichideze statutul juridic al Găgăuziei

Guvernul Republicii Moldova, care dorește integrarea în Uniunea Europeană, încearcă să lichideze statutul de autonomie UTA Găgăuzia odată cu...
- Advertisement -spot_img

Recomandăm și ...

- Advertisement -spot_img