Cum influenţează criza coronavirusului popularitatea principalilor lideri europeni?

Datorită pandemiei de coronavirus, câţiva lideri europeni nu au fost niciodată mai populari. De exemplu, în Austria, rata de aprobare a cancelarului Sebastian Kurz a crescut cu 33%. În Danemarca, unde restricţiile sunt deja ridicate, popularitatea prim-ministrului Mette Frederiksen a înregistrat o creştere de 40%, conform Euronews.

Uniunea Creştin-Democrată, condusă de cancelarul Angela Merkel, a crescut semnificativ în sondajele interne, precum guvernul condus de Boris Johnson în Marea Britanie. Şi rata de aprobare a premierului italian Giuseppe Conte a crescut extrem de mult în ultimele săptămâni.

Totuşi, unii lideri se află la capătul opus al clasamentului. Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a fost criticat intens pentru felul în care a gestionat criza generată de coronavirus. Preşedintele francez Emmanuel Macron a înregistrat o creştere mult prea mică în ultimul timp, aflându-se sub nivelurile de popularitate înregistrate înainte de declararea stării de carantină. AfD, gruparea eurosceptică din Germania, a înregistrat o scădere de 10% în ceea ce priveşte intenţia de vot a cetăţenilor. Cifre asemănătoare a înregistrat şi Matteo Salvini, liderul formaţiunii populiste Liga Nordului, din Italia.

Politica nu este tocmai o ştiinţă exactă, dar se pare că, în perioade de criză, când oamenii trăiesc cu frică şi au în faţă un viitor incert, au tendinţa să se agaţe de ceea ce cunosc, scrie Euronews. https://bit.ly/3cwqe6O

Comunicăm