Acest avertisment vine de la directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Gheorghieva, transmite Reuters.
Din cauza efectelor negative ale epidemiei, 170 de ţări vor înregistra o creştere economică negativă în 2020, a declarat şeful FMI la o videoconferinţă cu presa din Bulgaria.
Cele mai afectate de efectele negative ale extinderii epidemiei ar putea fi ţările în curs de dezvoltare, a apreciat Georgieva.
“Statele care sunt acum cel mai lovite de pandemie şi nu trebuie să fie şi cele mai afectate din punct de vedere economic. Sunt extrem de îngrijorată de ţările în curs de dezvoltare şi cele emergente”, a explicat oficialul FMI.
“Conform scenariului de bază, care pleacă de la ipoteza că pandemia se va reduce în a doua jumătate a lui 2020, iar măsurile de izolare vor fi eliminate treptat, economia mondială este preconizată să înregistreze un salt de 5,8% în 2021, pe măsură ce activitatea economică se normalizează”, adaugă FMI. https://bit.ly/3bpz9ae
@omniapres.md