- Donald Trump nu mai vrea să-şi piardă “timpul” în briefinguri de presă # Preşedintele american, Donald Trump, a scris pe Twitter că nu merită să consacre timp briefingurilor sale de presă cotidiene asupra pandemiei noului coronavirus, la două zile după ce a suscitat o polemică mondială părând să propună tratarea COVID-19 cu dezinfectant, notează AFP.
“La ce serveşte să ai conferinţe de presă la Casa Albă când +Lamestream Media+ nu face decât să pună întrebări ostile şi refuză apoi să prezinte adevărul sau faptele în mod exact”, a scris preşedintele republican.
“Ei fac audienţe record şi poporul american nu are altceva decât +Fake News+. Nu merită timpul şi efortul!”, a adăugat liderul administraţiei de la Washington.
Mesajele sale par să confirme informaţii din media americane potrivit cărora, iritat de întrebările privind modul în care gestionează criza sanitară, ar intenţiona să renunţe la conferinţele sale de presă, transmise în direct la televiziune şi care uneori pot dura peste două ore. https://bit.ly/2W05hul
- Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, a anunţat reluarea activităţilor fizice în aer liber Şeful Guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat că începând cu data de 2 mai întreaga populaţie va putea ieşi din casă pentru a realiza activităţi fizice. Acest lucru se va întâmpla însă doar dacă evoluţia pandemiei va fi pozitivă. ”Dacă evoluţia continuă să fie pozitivă, începând cu data de 2 mai, se va putea face sport. De asemenea, ne vom putea plimba alături de persoanele cu care locuim. Dacă procedăm cu prudenţă, dacă ieşirile respectă regulamentul şi nu sunt generate mai multe cazuri de infectare, prima măsură de relaxare va fi succedată de următoarea”, a spus Sanchez.
- Activităţile economice vor fi reluate gradual, din mai, în Italia. Şcolile se redeschid în septembrie Şcolile din Italia se vor redeschide abia în luna septembrie, anunţă premierul Giuseppe Conte, precizând că majoritatea activităţilor economice vor fi reluate pe 4 mai. “Şcolile vor fi redeschise în septembrie. Începând din 4 mai, va fi mai multă libertate de deplasare, dar pentru eliminarea totală a restricţiilor va trebui să se mai aştepte”, a declarat Giuseppe Conte într-un interviu acordat cotidianului La Repubblica. “Lucrăm în acest moment pentru a autoriza reluarea unei mari părţi a activităţilor, din sectoarele industriale şi construcţii”, a subliniat premierul Italiei.
- Guvernul Israelului a permis reluarea unor activităţi economice şi comerciale, fiind analizată şi posibilitatea revenirii copiilor în şcoli. După săptămâni de restricţii, magazinele stradale au fost redeschise. Mallurile şi pieţele comerciale sunt încă închise din raţiuni de precauţie. Restaurantele pot face livrări de mâncare. Premierul Benjamin Netanyahu va organiza luni o şedinţă de guvern, pentru a decide când vor fi redeschise şcolile. Rata şomajului a atins nivelul de 27% în Israel, din cauza crizei coronavirusului. Guvernul israelian a aprobat un plan de subvenţii penru firmele mici.
- Ministrul de interne britanic, Priti Patel, a reluat sâmbătă apelul către populaţie de a respecta restricţiile impuse de autorităţi pentru a limita răspândirea noului coronavirus, subliniind că pericolul încă nu a fost depăşit în Regatul Unit, transmite Reuters. ”Instrucţiunile noastre rămân clare: oamenii trebuie să stea în casă şi astfel să salveze vieţi. Ştim că populaţia este nemulţumită, dar pericolul nu a trecut. Este imperativ să respectăm regulile în continuare”, a subliniat Priti Patel.
- Rusia îşi suspendă exporturile de cereale până la 1 iulie. Rusia, primul exportator mondial de grâu, îşi va suspenda exporturile de mai multe varietăţi de cereale (grâu, secară, orz şi porumb) până la 1 iulie, a anunţat duminică Ministerul rus al Agriculturii. Ţara decisese la începutul lunii aprilie să-şi limiteze exporturile de cereale la şapte milioane de tone până la 30 iunie, atrăgându-şi criticile organizaţiilor multilaterale, precum FAO, OMC şi OMS, care se tem că aceste restricţii în vreme de pandemie vor crea penurii alimentare. Dar duminică, aceste cote fuseseră “epuizate în întregime”, a precizat ministerul într-un comunicat. Astfel, exporturile de cereale “vor fi suspendate până la 1 iulie 2020”, subliniază acesta. Rusia este primul exportator mondial de grâu şi unul dintre principalii producători şi exportatori de cereale din lume.
- România # Seceta de anul acesta este la fel de cruntă ca cea din 1947. Prima lovitură o va primi prețul pâinii Pâinea ar putea fi mai scumpă la toamnă, pentru că efectele crizei economice generate de pandemia de coronavirus sunt amplificate și de secetă. Mare parte din culturile de cereale ar putea fi compromise, iar agricultorii estimează pierderi de peste 50%. Ministrul Agriculturii spune că cei afectați vor fi despăgubiți. https://bit.ly/3bL080c
- Germania: Ministrul Muncii, Hubertus Heil, vrea o lege care să prevadă dreptul de a lucra de acasă În contextul unui număr atât de mare de germani care muncesc de acasă din cauza pandemiei de COVID-19, Guvernul Germaniei ia în calcul adoptarea unei legi care să prevadă dreptul de a munci de la domiciliu, a informat DPA, conform Agerpres. „Oricine doreşte să lucreze de acasă – în cazurile unde compania permite acest lucru – ar trebui să poată lucra de la domiciliu, chiar şi după ce pandemia de COVID-19 va lua sfârşit”, a spus ministrul german pentru publicaţia Bild am Sonntag. https://bit.ly/2SakEPN
- Franţa înregistrează o scădere a bilanţului zilnic al morţilor; cu 242 de decese, bilanţul total creşte la 22.856 de morţi şi la 124.575 de cazuri
- Bilanţul covid-19 în Spania creşte cu 288 de morţi şi 1729 de contaminări la 23.190 de decese şi 207.634 de cazuri
- Italia înregistrează cel mai mic bilanţ zilnic al morţilor din cauza covid-19 de la 14 martie; cu 260 de decese, bilanţul total creşte la 26.644
- Regatul Unit înregistrează cel mai mic bilanţ zilnic al deceselor de la începutul lui martie, de 413 morţi, iar bilanţul total creşte la 20.732
- Wuhanul anunţă că nu mai are niciun bolnav de covid-19 în spitale; 3.689 de oameni au murit (84% din China) şi 46.452 au fost contaminaţi (56%) în oraş, potrivit Beijingului.
- Ministrul de interne britanic, Priti Patel, a reluat sâmbătă apelul către populaţie de a respecta restricţiile impuse de autorităţi pentru a limita răspândirea noului coronavirus, subliniind că pericolul încă nu a fost depăşit în Regatul Unit, transmite Reuters. ”Instrucţiunile noastre rămân clare: oamenii trebuie să stea în casă şi astfel să salveze vieţi. Ştim că populaţia este nemulţumită, dar pericolul nu a trecut. Este imperativ să respectăm regulile în continuare”, a subliniat Priti Patel. https://bit.ly/354HzRU
- Traian Băsescu: S-ar putea ca această pandemie să fie sfârşitul globalizării. Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că omenirea trebuie “să preia învăţămintele şi traumele” pandemiei de coronavirus care ar putea fi sfârşitul globalizării. De asemenea, fostul preşedinte avertizează autorităţile din România că “înainte de a porni economia, trebuie să stăpânim pandemia”. https://bit.ly/2VXfrMl
- Austria va lansa o rută feroviară de noapte destinată aducerii muncitorilor români care să ofere îngrijire persoanelor în vârstă, potrivit Reuters. Se pare că sistemul de asistenţă acordată persoanelor vârstnice a Austriei şi-a deschis graniţele pentru muncitorii care vin din ţările apropiate, printre care Slovacia, Cehia, Ungaria şi Slovenia. Dar principala ţară de unde vin aceşti oameni este România. În loc să îi transporte cu un avion în regim charter, austriecii au decis să îi aducă pe români cu un tren de noapte începând cu data de 2 mai. Acesta poate transporta mai mulţi oameni cu o distanţă corespunzătoare între ei decât un avion într-o singură călătorie. „Sunt fericit că în pofida închiderii graniţelor putem să creăm acest coridor prin care să îi aducem pe muncitorii din România”, a spus într-o declaraţie ministrul afacerilor europene al Austriei, Caroline Edstadler, într-o declaraţie, adăugând că aproximativ 33.000 de oameni din Austria depind de asistenţă non-stop.
- Protest la Berlin fata de restrictiile impuse din cauza COVID-19: “Imi vreau viata inapoi!” O sută de arestări la Berlin, după ciocniri la manifestaţii împotriva izolării impuse din cauza covid-19
- Numărul deceselor provocate la nivel global de Covid-19 a depăşit 200.000 https://bit.ly/2VUrKZU Stetele Unite sunt naţiunea cea mai afectată, cu peste 939.000 de cazuri, fiind urmată de Spania – cu 223.759, Italia – cu 195.351, Franţa – cu 161.644, Germania – cu 156.513, Marea Britanie – cu 149.569, Turcia – cu 107.773, Iran – cu 89.328, China – cu 83.909 şi Rusia – cu 74.588,
- Lanţul hotelier Marriott International Inc. a fost nevoit să închidă aproximativ 25% din cele 7.300 de unităţi la nivel global, dintre care aproximativ 1.000 se află în SUA. Acest lucru a afectat de asemenea echipa de zeci de mii de angajaţi ai companiei, scrie Bloomberg.
- Un studiu arată că un american obişnuit consumă zilnic doar 59% din mâncarea pe care o cumpără, restul de 41% fiind aruncată la gunoi. Echivalentul în bani al mâncării aruncate este de 3,62 dolari, triplu faţă de preţul reieşit în 2008 ani în urma unui studiu similar. Astfel, pe parcursul unui an un american obişnuit cheltuie peste 1.300 de dolari pe mâncare irosită, adică mai mult decât cheltuie pe gaze, haine noi, încălzire şi electricitate sau pe taxele de proprietate. Doar unul din zece americani a consumat cantitatea recomandată de fructe şi legume şi între 60 şi 70% dintre americani au depăşit porţiile zilnice recomandate pentru zahăr şi grăsimi saturate.
- Guvernul scoţian a publicat un nou proeict de lege în vederea scoaterii de sub incidenţă penală a blasfemiei (defăimarea religiei), după mai bine de 175 de ani de la ultimele proceduri judiciare cu acest cap de acuzare, relatează AFP, citată de News.ro Edinburghul consideră că menţinearea acestei infracţiuni în legea împotriva urii şi discriminării ”nu mai reflectă tipul de societate în care tăim”. Ministrul scoţian al Justiţiei Humza Yousaf a anunţat vineri că legea urmează să fie modernizată şi să vizeze discriminările pe bază de vârstă, handicap, origine, religie şi orientare sexuală. ”Prin crearea acestei legi, Parlamentul va transmite un mesaj puternic”, potrivit căruia acest tip de fapte ”nu vor fi tolerate”, a subliniat el.
- Agenția de evaluare financiară Moody’s a înrăutățit perspectiva de rating a României, de la “stabilă” la “negativă”, și a confirmat calificativul suveran pe termen lung, pentru credite în valută și pentru împrumuturi în lei, la “Baa3”, nivel unde se află de mai mult timp. https://bit.ly/3aAsQPX
- Organizația Mondială a Sănătății a șters mesajele de pe social media în care anunța că nu există în acest moment ”nicio dovadă” că oamenii care s-au recuperat după ce au fost bolnavi de Covid-19, și au anticorpi, ar fi protejați și nu se vor infecta pentru a doua oară cu noul coronavirus. În noul mesaj, OMS a precizat că cele mai multe persoane infectate vor avea anticorpi dar nu se știe gradul de protecție și cât de mult în timp vor fi vor fi protejați.
- Guvernul bulgar ar putea anula starea de urgenta mai devreme decat data planificata, 13 mai, a anuntat premierul Boyko Borissov. De saptamana viitoare s-ar putea redeschide parcurile, iar calatoriile intre localitari ar putea fi permise in conditiile in care si micile hoteluri vor putea opera. Bulgaria este una dintre cele mai putin afectate tari europene, cu ~1200 de cazuri si 54 de decese, si una dintre putinele tari care a pastrat deschise biserile ortodoxe in noaptea Invierii.
- Doua dintre cele mai mari firme producatoare de bunuri de consum din lume, P&G si Nestle, au anuntat vanzari record pe primul trimestru al acestui an, in conditiile in care populatia din multe tari a cumparat mai multe produse decat in mod normal.
- Premierul ungar Viktor Orban a declarat că se așteaptă la o relansare economică rapidă în urma pandemiei de coronavirus, adăugând că planul de redresare al guvernului său se va concentra pe locurile de muncă
- Funcția de ministru al Mediului a fost refuzată de 30 de persoane – Cronica ZileiCronica Zilei – Cronica INDEX – cele mai importante titluri t.me/Omniapres ▪Funcția de ministru al Mediului a fost refuzată de 30 de persoane. Despre aceasta… Read more: Funcția de ministru al Mediului a fost refuzată de 30 de persoane – Cronica Zilei
- Cronica Zilei – cele mai importante 30 de titluriCronica Zilei – Cronica INDEX Cronica Zilei – Cronica INDEX – cele mai importante 30 de titluri t.me/Omniapres ▪ BREAKING NEWS! Veronica Drăgălin ar treubie… Read more: Cronica Zilei – cele mai importante 30 de titluri
- Cronica INDEX – 13 noiembrie 2022▪ CRIZĂ. Miliarde de lei din bugetul de stat pentru o întreprindere. Comisia pentru Situații Excepționale a decis măsuri privind creşterea capacităţii de cumpărare a… Read more: Cronica INDEX – 13 noiembrie 2022
-----
@omniapres.md