Cea mai mare economie a Europei are o cădere istorică a exporturilor

spot_img

Cădere istorică a exporturilor Germaniei în martie. Exporturile Germaniei au înregistrat în luna martie cea mai gravă scădere de la reunificarea ţării, minus 11,8% comparativ cu luna februarie

Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, a avertizat încă de la finele lunii trecute că prima economie europeană, puternic dependentă de exporturi, se va confrunta cu “cea mai gravă recesiune din istoria Republicii germane”, cu o scădere a PIB de 6,3% aşteptată pentru acest an de Guvernul de la Berlin.

Scăderea de 11,8% a exporturilor Germaniei, până la 108,9 miliarde de euro, în luna martie 2020, este mai mare decât cea de 9% înregistrată în luna noiembrie 2008, cel mai grav moment al crizei financiare globale, şi dublă faţă de estimările analiştilor intervievaţi de Bloomberg, care mizau pe un recul de 5%. Scăderea din martie vine după ce în februarie exporturile Germaniei au crescut cu 1,2%.

În paralel, importurile Germaniei au scăzut şi ele cu 5,1% în luna martie, comparativ cu luna precedentă, până la 91,6 miliarde de euro, cel mai redus nivel înregistrat după luna ianuarie 2009. În aceste condiţii, excedentul comercial al Germaniei, în date ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, a înregistrat o contracţie peste aşteptări până la 12,8 miliarde de euro în martie, de la o cifră revizuită de 2,14 miliarde de euro în februarie.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

BREAKING NEWS! Merele din Moldova sunt interzise în Federația Rusă

Merele din Republica Moldova, interzise din nou în Federația Rusă din 4 decembrie, a anunțat instituția de stat de la Moscova, responsabilă de domeniul respectiv. Serviciul Federal pentru Supravegherea Sanitară și Fitosanitară din Rusia (Rosselhoznadzor) a emis un anunț oficial prin care revine la restricțiile...

Ilan Șor: Gazul se află practic la graniță, dar autoritățile refuză să-i permită să treacă din cauza lipsei dorinței de a ușura viața oamenilor

Ilan Șor declară ca autoritățile demonstrează încă o dată că sunt împotriva poporului și acționează ilegal. Vor trebui să răspundă pentru acțiunile lor. Iarna pentru locuitorii Găgăuziei și instituțiile autonomiei ar fi putut începe cu prețuri reduse la gaz - 10 lei pe metru cub....

Ion Chicu: Suma alocată pentru drumuri este de 2 ori mai mică decât în 2020 și asta pentru ca Maia Sandu să-și satisfacă țâfna

Ex Prim-ministrul, Ion Chicu, declară că pentru ca Maia Sandu să-și satisfacă "poftele", țâfna în afară de majorarea impozitelor, va mai împrumuta și aproape 16 miliarde de lei ... Potrivit lui Ion Chicu, suma alocată pentru întreținerea și reparația drumurilor în 2024 este mai mică...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

spot_img

Opinie

Politica