Recunoaşte că a eşuat în a-şi proteja bătrânii

spot_img

Dintre cele circa 3.200 de decese înregistrate în Suedia de la începutul epidemiei, aproape jumătate au avut loc în căminele pentru vârstnici, informează Agerpres. Aceasta și datorită unor restricţii mai relaxante și mai suple decât în alte state din Europa.

Suedia a susţinut că a făcut din protejarea persoanelor de peste 70 de ani o prioritate, însă, la 28 aprilie, 90% dintre victimele coronavirusului în această ţară aveau cel puţin 70 de ani.

“Nu am reuşit să ne protejăm bătrânii (…). Este un eşec pentru întreaga noastră societate. Trebuie să tragem învăţăminte din asta, această pandemie nu s-a încheiat încă”, a declarat la televiziunea publică suedeză ministrul sănătăţii şi problemelor sociale Lena Hallengren.

Două treimi din germani sunt de părere că guvernul a gestionat bine criza

În faţa crizei sanitare, Suedia a menţinut deschise şcolile, cafenelele şi restaurantele. Autorităţile îi îndeamnă pe cetăţeni să-şi asume responsabilităţile şi să urmeze recomandările autorităţilor sanitare.

La fel ca ţările nordice vecine, Suedia a interzis vizitele în azilurile de bătrâni de la sfârşitul lui martie, însă a înregistrat aici mult mai multe decese.

Spre deosebire de Finlanda sau Norvegia, în Suedia căminele de bătrâni sunt adesea imense complexuri cu sute de rezidenţi, dintre care mulţi cu o stare de sănătate proastă şi sunt dependenţi. Aceştia constituie “un grup foarte vulnerabil”, potrivit lui Henrik Lysell de la Consiliul sănătăţii şi protecţiei sociale.

În regiunea Stockholm, epicentrul virusului în Suedia, 55% dintre azilurile de bătrâni au înregistrat până acum cazuri de COVID-19, potrivit autorităţilor sanitare locale.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

PAS o critică primarul ales pentru că nu s-a apucat de lucru, în condițiile în care anume PAS obstrucționează validarea mandatului de primar

Curtea de Apel a dat câștig de cauză pentru primarul ales din comuna Grătiești, declară Dinu Plîngău. Câștig și la Apel pentru Grătiești! Olga Caraman a câștigat alegerile de la Grătiești cu 78%, iar mandatul doamnei primar continuă să nu fie validat nici pană în...

Lavrov: Moldova este destinată să fie următoarea victimă în războiul hibrid al Occidentului împotriva Rusiei

"Memorandumul Kozak, care ar fi putut rezolva în mod fiabil situația din Moldova acum 20 de ani, se numără printre încercările zădărnicite de a rezolva problemele continentului nostru pe principiile OSCE. Bruxelles-ul NATO și UE au torpilat fără menajamente documentul parafat deja atunci de Chișinău...

Noul meniu în grădinițele din Capitală se va modifica

Primăria Chișinău aduce la cunoștință că începând cu data de 1 decembrie 2023, în instituțiile de educație timpurie se va implementa Meniul model unic, sezon (iarnă-primăvară), aprobat de către DGETS și coordonat de către CSP. Acesta va include 3 mese principale şi o gustare (dejun,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

spot_img

Opinie

Politica