Vacanţele europene se vor relua în iulie, iar turismul va reveni cel mai târziu în 2022 la nivelul înregistrat înaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus, afirmă Fritz Joussen, directorul general al grupului TUI, transmite Agerpres.
“Cred că în 2022, cel mai târziu, vom vederea o redresare completă a turismului”, a dat asigurări şeful TUI, cel mai mare turoperator european.
Anterior, TUI anunţase că a fost nevoit să scadă costurile, pentru a face faţă efectelor epidemiei, iar Joussen a declarat că în viitor firma va fi flexibilă în privinţa deţinerii de active.
TUI va continua să aibă propria sa afacere în domeniul aerian, dar configuraţia ar putea fi diferită în viitor, compania analizând dacă ar trebui să deţină sau să ia în leasing aeronave, în plus faţă de câte companii aeriene operează acum, a explicat şeful TUI..
“Vânzarea tuturor companiilor aeriene cred că probabil nu ar fi realistă. În urmă cu trei ani aveam şase companii aeriene, acum avem trei. Este bine să avem trei? Acestea sunt întrebările pe care trebuie să de dezbatem”, a afirmat Fritz Joussen.
Conform unui document consultat de AFP, Comisia Europeană se pregăteşte să prezinte miercuri recomandările destinate să salveze sezonul turistic estival, prin stimularea statelor membre să redeschidă progresiv frontierele interioare pe care le-au închis.
Această restabilire a liberei circulaţii în cadrul spaţiului Schengen este crucială pentru turismul european, un sector responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE. În unele state din sudul Europei, precum Grecia, Italia, Spania şi Portugalia, această proporţie este chiar mai mare şi dacă turiştii nu vin în vacanţă, situaţia economică a acestor ţări s-ar putea agrava.
@omniapres.md