Țara adoptă reglementări pentru a preveni preluările de companii

Guvernul de la Varşovia a aprobat miercuri reglementări menite să îngreuneze preluarea companiilor pe care Polonia le consideră de importanţă strategică pentru economia sa de către investitori din afara Uniunii Europene.

Ministrul Dezvoltării, Jadwiga Emilewicz a declarat că “nu vrem să-i speriem pe investitori, ci doar să protejăm companiile poloneze împotriva preluărilor ostile, pe fondul deteriorării situaţiei economice“, a declarat Jadwiga Emilewicz, citată de Agerpres.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Reglementările fac parte din planul de salvare în valoare de 330 de miliarde de zloţi (78,9 miliarde de dolari) adoptat de Executivul polonez, pentru a atenua potenţialele daune provocate de pandemie asupra celei mai mari economii din Europa Centrală şi de Est.

Ministrul Dezvoltării, Jadwiga Emilewicz, care a elaborat noile reglementări, a declarat că ele vor fi obligatorii timp de doi ani şi se vor aplica în cazul companiilor publice, celor care produc software folosit în centralele energetice, transporturi şi în sistemul de sănătate, precum şi firmelor din energie, telecomunicaţii şi apărare.

Şi Germania a anunţat în aprilie înăsprirea reglementărilor pentru a proteja firmele interne de preluările nedorite de către investitori din afara Uniunii Europene. Miercuri, Guvernul de la Berlin a anunţat o lege prin care poate opri tentativele ostile de preluare ale companiilor din domeniul sănătăţii.

    Reglementările din ambele ţări vin într-un moment în care UE îşi reconsideră relaţiile cu China, pe fondul sporirii investiţiile companiilor de stat în sectoare critice.

    Reglementările se aplică firmelor ale căror venituri depăşesc zece milioane de euro în fiecare din cei doi ani care preced planificata achiziţie.

      -----
    @omniapres.md

    Recomandăm și ...

    Horoscop 20 aprilie – zodia care poate să-și găsească un partener pentru o relație lungă

    Horoscop 20 aprilie - o să ne ocupăm și de treburile gospodărești, o să ținem cont și de ce au nevoie ai noștri și ne putem face program și de ieșit afară, la plimbare să ne deconectăm. Taur Se apropie un moment important în viața noastră...

    VIDEO Usatîi a avut dreptate: Instanța a respins cererea Partidului Nostru privind aplicarea retroactivă a tarifelor mai mici la gaz

    Renato Usatîi a avut dreptate. Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Centru a pronunțat vineri, 19 aprilie, decizia pe care liderul Partidului Nostru a prezentat-o în ajun. Astfel, magistrații au respins cererea Partidului Nostru de a aplica tarife mai mici la gazele naturale cu...

    SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

    SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel. De mai multe săptămâni, palestinienii, care din 2012 au statutul inferior...

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    ULTIMA ORĂ

    Opinie

    Politica