China avertizează America să evite ingerinţele în Hong Kong: “Statele Unite nu au dreptul să critice sau să se implice”
China va contracara ingerinţele Statelor Unite în Hong Kong, a avertizat luni Ministerul chinez de Externe, după ce un consilier prezidenţial american a ameninţat cu sancţiuni din cauza controversatului proiect care ar putea conduce la consolidarea controlului Beijingului asupra provinciei autonome, notează zf.ro.
“Statele Unite nu au dreptul să critice sau să se implice” în afacerile Hong Kong-ului, a declarat luni Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.
Ion Chicu către ambasadorul român– Acest parteneriat dintre două state independente și suverane trebuie să se bazeze pe respect reciproc
“Ce legi se aplică, modul de aplicare sau momentul în care sunt elaborate legi în Regiunea administrativă specială Hong Kong – toate aceste lucruri ţin de suveranitatea Chinei. Dacă Statele Unite insistă să afecteze interesele Chinei, China va lua toate măsurile necesare pentru a contracara şi a se opune acestor acţiuni”, a avertizat oficialul chinez, conform cotidianului The Independent din Singapore.
@omniapres.md