Joe Biden, candidatul democrat la Casa Albă afirmă că Donald Trump este un “cretin perfect” pentru că a făcut glume în legătură cu felul în care s-a prezentat atunci când a purtat o mască la prima apariţie publică de la începutul crizei de COVID-19, scrie AFP.
“Este un cretin, un cretin perfect să spună astfel de lucruri”, a reacţionat fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama la CNN, în cursul primei apariţii realizate în persoană de când pandemia a suspendat pe neaşteptate campania pentru prezidenţialele din noiembrie.
“Toţi marii doctori din lume spun că trebuie să porţi mască când eşti într-o mulţime”, a adăugat el.
“Cred că trebuie să conduci dând un tu exemplul”, a mai declarat Joe Biden, calificând afirmaţiile lui Donald Trump “chestii macho”.
“Asta a ucis oameni, ucide oameni”, a deplâns candidatul democrat, citând bilanţul grav de aproape 100.000 de morţi în Statele Unite, cea mai îndoliată ţară din lume, notează Agerpres.
Joe Biden, 77 de ani, a ales “Memorial Day”, ziua de omagiere a soldaţilor americani căzuţi în luptă, pentru a-şi face prima apariţie în public de la 15 martie. El şi soţia sa, Jill, au purtat măşti negre pentru a depune o coroană de flori la monumentul eroilor din statul său, Delaware, luni.
Republicanul Donald Trump, 73 de ani, nu a purtat niciodată mască în public de la începutul pandemiei. El nu şi-a încălcat obiceiul luni, cu ocazia a două ceremonii de comemorare.
În cursul serii, liderul de la Casa Albă a reluat pe Twitter un mesaj în care apărea Joe Biden purtând o mască peste jumătate de faţă sub ochelari de soare, însoţit de un comentariu în batjocură: “Asta poate ajută să explice de ce lui Trump nu îi place să poarte mască în public”
În premieră, Twitter semnalează ca înşelător un mesaj al preşedintelui Donald Trump. Platforma Twitter a adăugat marţi menţiunea “verificaţi faptele” la două mesaje ale preşedintelui american Donald Trump care susţinea că votul prin corespondenţă este substanţial “fraudulos”, o premieră în contextul în care reţele sociale sunt frecvent acuzate de laxism în ce priveşte răspunsul lor la afirmaţii ale liderilor politici, notează AFP. Donald Trump acuză Twitter că “se amestecă” în prezidenţialele americane
@omniapres.md