Polonia şi Ungaria se opun condiţionării accesării fondurilor europene

Polonia se opune propunerii Comisiei Europene de condiţionare a accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept, întrucât este imposibil de stabilit criterii obiective care să fie evaluate, a declarat ministrul polonez de externe, Jacek Czaputowicz, informează agenţia DPA.

Declaraţia sa survine după o întâlnire la Budapesta cu omologul său ungar Peter Szijjarto, care a exprimat o poziţie similară la o conferinţă de presă comună, anunță Agerpres.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Suntem împotriva legării fondurilor (europene) şi a sumei acestora de statul de drept, nu pentru că am considera că statul de drept nu este important, ci pentru că nimeni nu poate stabili criterii obiective”, a explicat şeful diplomaţiei poloneze.

Crearea unui asemenea mecanism ar fi ”nejustificată” şi ”motivată politic”, a estimat la rândul său ministrul ungar de externe.

Instituţiile europene au lansat în ultimii ani mai multe proceduri de infringement împotriva Poloniei (pentru reformele în justiţie) şi Ungariei (pentru respingerea refugiaţilor, acţiunile împotriva universităţii lui George Soros, împotriva ONG-urilor şi presei critice faţă de premierul Viktor Orban) şi au activat împotriva acestor două ţări articolul 7 din Tratatul UE, care în etapa finală poate conduce la pierderea dreptului de vot în Consiliul UE, sancţiune ce necesită însă un vot unanim din partea tuturor celorlalte state membre ale UE.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Horoscop 18 mai – zodia care va avea parte de o surpriză plăcută

Horoscop 18 mai - o zi cu bucurie. O să ne facem drum prin împrejurimi, poate chiar mai departe de casă, c-or fi oameni care ne așteaptă și o să consolidăm relațiile, atât cele de afaceri, cât și personale. TAUR Poate ați chemat niște prieteni pe...

Valeriu Ostalep: „Populația Republicii Moldova nu vrea să lupte cu nimeni”

Întreaga populație a Moldovei nu vrea să lupte cu nimeni și este îngrijorată de declarațiile militariste ale autorităților. Drept urmare, ei sînt nevoiți să scoată din țară copiii de 16-17 ani, pentru ca aceștia să nu fie nevoiți să lupte mai tîrziu. O astfel de opinie...

VIDEO: Iurie Mărgineanu: Dragalin ar porni dosare de corupție și împotriva actualei puteri, dar nu i se permite

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, ar vrea să investigheze anumite dosare de rezonanță, precum licitația de la aeroport, drumul Leova-Bumbăta și altele, dar acest lucru nu i se permite. De această părere este avocatul Iurie Mărgineanu, care susține că, în PAS, există „persoane care sunt...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica