România nu mai recunoaște autoritățile Republicii Moldova

Ajutoarele pe care le va oferi România cetățenilor Republicii Moldova nu vor mai fi coordonate de către guvernanții de la Chișinău. Astfel, organizarea oricăror ajutoare care vor ajunge pe teritoriul țării urmează a fi efectuată de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din Guvernul României, notează IPN.

Ana Guțu, secretarul de stat din cadrul DRRM susține că cetățenii moldoveni văd acest departament ca pe un colac de salvare privind soluționarea mai multor probleme.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

„Ne propunem foarte clar, o spun acum de o manieră foarte clară și explicită, să susținem cooperarea descentralizată. Asta înseamnă să mergem în comunități, primării concrete, oameni, cetățeni. Vom reuși, și sper să implementăm, proiecte infrastructurale mari cu sprijinul și a Guvernului României, dar și al Agenției RoAID, care este Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare”, a declarat Ana Guțu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Secretarul de stat afirmă că motivul pentru care suportul românesc nu va mai fi gestionat de autoritățile din Moldova este acela că era distribuit în baza criteriilor politice.

„Aceste ajutoare nu vor mai fi cum s-a făcut până în prezent, foarte des. Se dădeau bani Guvernului Filat, Guvernului Plahotniuc, se dădeau autobuze școlare pentru școli și ele merg în nu știu care primării pe criterii partinice. Vor fi proiecte gestionate din România pentru comunitățile din Republica Moldova, pentru cetățeni, pentru oameni și în tot ce ține de evaluare, de control”, a adăugat Ana Guțu.

Un alt motiv care se află la baza acestor decizii ține de faptul că la Chișinău nu există suficienți politicieni care să se expună pe marginea îndeplinirii prevederilor Acordului de Asociere cu UE. „Actualmente, nu avem la nivel de administrație publică centrală, o majoritate, o putere clară care să zică: Republica Moldova vrea să implementeze Acordul de Asociere cu UE și va merge punctual pe toate angajamentele asumate, va asigura independența justiției, independența instituțiilor de stat de orice influență politică. Acest lucru nu se face și aceste mesaje au venit prin gura europarlamentarilor, oficialilor din UE că da, vă dăm bani, dar faceți ceva”.

Totodată, Ana Guțu a precizat că la data de 27 mai în Republica Moldova a ajuns un nou lot de 20 de tone de dezinfectat, dintre care 10 tone au fost redirecționate la Cahul, iar alatele 10 la Strășeni.

„La Cahul a mai fost livrat un lot de echipamente de protecție pentru Mitropolia Sudului Basarabiei din partea episcopiei Dunărea de Jos din Galați și un lot de viziere care sunt confecționate de profesorii Universității din Galați”, a spus Ana Guțu, secretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din Guvernul României.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Ion Ceban: Mișcarea Alternativa Națională susține promovarea valorilor democratice la Consiliul Europei

În cadrul participării președintelui MAN, Ion Ceban la Consiliul Europei de la Strasbourg, Mișcarea Alternativa Națională a prezentat și transmis rapoarte cu privire la situația actuală din Republica Moldova în diverse domenii. Așa cum a subliniat președintele MAN, Ion Ceban, „Voi bate la fiecare...

Barack Obama sare în ajutorul lui Joe Biden pentru a-l învinge din nou pe Trump

Fostul președinte american Barack Obama sare în ajutor lui Joe Biden pentru a-l învinge din nou pe Trump, potrivit CNN. Obama va contribui, printre altele, la motivarea tinerilor americani, în special a alegătorilor de culoare și latino-americani, considerați un punct slab al candidaturii lui Biden. Barack...

Un copil din şase este victima hărţuirii cibernetice, arată OMS ce vizează și Moldova

Aproximativ 16% dintre copii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani declară că au fost hărţuiţi online (cyberbullying) în 2022, un bilanţ în creştere din 2018, arată un studiu publicat miercuri de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP. ”Acest raport este un...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica