După Ioniță și Tudorache indică Moldovei ce trebuie să respecte

Președintele Dodon și prim-ministrul său, domnul Chicu, par deciși să facă orice, numai ceea ce trebuie nu. Cel puțin nu ceea ce trebuie pentru ca Republica Moldova să stea pe drumul său european, scrie Dragoș Tudoreache.

Îi văd pe amândoi angajați într-un balet declarativ între Bruxelles și Moscova, plin de sublinieri naționaliste și împănat cu săgeți către București. Eu cred că nu există modalitate mai păguboasă de a construi o politică externă decât „statul în două luntre“. Sau crezând că populismele strigate în gura mare mută atenția de la simplul fapt că nu îți respecți cuvântul dat.

Suntem mulți cei care încercăm din răsputeri să susținem interesele Republicii Moldova la Bruxelles în speranța că promisiunile făcute pentru a doua tranșă din acordul macrofinanciar vor fi împlinite de Chișinău. Le-am scris comisarilor europeni pentru a-i ruga să caute o soluție chiar și pentru a treia tranșă. Am avut discuții cu mulți dintre miniștrii moldoveni și cu liderii parlamentari. Toți m-au asigurat că se depun eforturi ca proiectele de legi din conditionalitățile care se regăsesc în acordul marcofinanciar să treacă prin Parlament. Iar la sfârșitul săptămânii, după ce termenele propriilor angajamente au fost depășite, președintele și premierul susțin fără nicio rezervă că nu sunt de acord cu aceste proiecte și nu-și doresc ca ele sa fie adoptate de către Parlament! Și, mai rău decât atât, că vor ignora chiar și voința Parlamentului în care au majoritate! În același timp, asistăm la reluarea discuțiilor cu Moscova pentru un împrumut financiar ale cărui condiții au fost sancționate de către Curtea Constituțională de la Chișinău.

Daniel Ioniță indică Moldovei ce trebuie să respecte

Am mai văzut asemenea politicieni și la noi, la București. Oameni care cred că în campanie electorală poți spune orice, că poveștile livrate propriului electorat „nu se pun”. Nu e chiar așa. Demnitarii din fruntea unui stat au o responsabilitate pentru poporul pe care îl conduc. Populismul amestecat cu naționalismul de operetă în loc de seriozitate și devotament pentru propriii cetățeni înseamnă să îți ignori acea responsabilitate de demnitate publică.

Mă aștept ca vorbele să își recapete valorea lor corectă. Sper să văd în politicienii de la Chișinău coerență și perseverență în demersul lor european. Consider că cea mai mare demnitate la care poate accede un politician nu este funcția pe care o deține temporar, ci capacitatea de a se pune în slujba propriului popor.

Menționăm că dimineață ambasadorul român a spus că Nu putem accepta mesaje denigratoare la adresa României, în schimb, atacă concertat și cu regularitate Republica Moldova.

La fel, Ministerul Afacerilor Externe – Primirea de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a ambasadorului Republicii Federale Germania – În cadrul întrevederii a avut loc și un schimb de opinii cu privire la evoluțiile din Republica Moldova. Ministrul Bogdan Aurescu a menționat sprijinul substanțial acordat de România cetățenilor din R. Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19. http://www.mae.ro/node/52670


  • TVR Moldova – Daniel Ioniţă: E nevoie ca autorităţile să facă ceea ce au promis propriilor cetăţeni https://bit.ly/2McyptY
  • Europa Liberă – Daniel Ioniță: Pentru a beneficia de ajutorul extern, R.Moldova trebuie să-și respecte angajamentele – https://bit.ly/2XJlo0k
  • Unimedia – Daniel Ioniță: Pentru a atinge obiectivul de integrare europeană, trebuie toți să privească în aceeași direcție – https://bit.ly/2zMKq6S
  • Jurnal.md – Daniel Ioniță: RM și-a asumat angajamentele pe care le are, nu au fost impuse de Bruxelles https://bit.ly/3diCLvG
  • TVR Moldova – Daniel Ioniţă: Angajamentele pe care le are, R. Moldova şi le-a asumat, nu au fost impuse de Bruxelles https://bit.ly/2XMw6Dp
  • Cotidianul – (VIDEO) Ambasadorul României la Chișinău, despre succesul integrării europene: Trebuie ca toată lumea să se alinieze la acest obiectiv https://bit.ly/36JAved
  • Deschide.md – Daniel Ioniță, despre beneficiile aderării României la UE și NATO https://bit.ly/2ZRVBpC
  • Agora – „Pentru democrație nu lupți doar de luni până vineri!” INTERVIU cu Ambasadorul României la Chișinău (VIDEO) https://bit.ly/2ZX0MVj
  • IPN – Daniel Ioniță: Angajamentele pe care le are, Moldova și le-a asumat, nu au fost impuse de Bruxelles https://bit.ly/3eKqeS7
  • IPN – Daniel Ioniță: Pentru a atinge obiectivul de integrare europeană, trebuie toți să privească în aceeași direcție – https://bit.ly/36HiM7c
  • Infoprut – Explicație despre condițiile UE pentru acordarea de sprijin financiar pentru R. Moldova: „Sunt ca sfaturile din partea unor prieteni sinceri” https://bit.ly/36JnXDB
  • Europa Liberă – În relația cu R.Moldova, România va pune accent pe proiecte de cooperare la nivel local https://bit.ly/3ewOPJT
  • # Jurnal.md – Matei Dobrovie: „Nimeni de la București nu va veni la Chișinău, în an electoral, să-l legitimeze pe Dodon” https://bit.ly/2XdIJZ1
  • # Radio Chisinau – Ana Guțu: România va pune accent pe cooperarea descentralizată – https://bit.ly/36EP6I0
  • # Deschide.md – Ana Guțu: România va pune accent pe cooperarea descentralizată https://bit.ly/2AmVuHC
  • # Ziarul National – Ana Guțu: „România va pune accent pe cooperarea descentralizată. Asta înseamnă să mergem în comunități, primării concrete, oameni, cetățeni” https://bit.ly/2ZNyhcl
  • # Realitatea – România ne va oferi ajutoare, dar nu vrea ca acestea să mai fie gestionate de autoritățile de la Chișinău https://bit.ly/3cggJs7
  • # IPN – Ana Guțu: România va pune accent pe cooperarea descentralizată – https://bit.ly/2Xd27VU

Daniel Ioniță indică Moldovei ce trebuie să respecte

  • # Unghiul – Ajutoarele din România nu vor mai fi gestionate de autoritățile de la Chișinău https://bit.ly/2M7HoN2
  • # TVR Moldova – Ajutoarele din România nu vor mai fi gestionate de autorităţile de la Chişinău https://bit.ly/2XcuGCY
  • # Infoprut – Ajutoarele din România vor ocoli autoritățile centrale ale R. Moldova. Vezi prin cine vor fi distribuite cetățenilor https://bit.ly/2ZUTAsN
  • # Nordnews.md – Ajutoarele din România nu vor mai fi gestionate de autoritățile de la Chișinău https://bit.ly/2M9BOK5
  • # Adevărul.ro – Ajutoarele din România nu vor mai fi gestionate de autorităţile de la Chişinău https://bit.ly/36IVSfR
  • Infoprut – În R. Moldova a început campania „Ce înseamnă Unirea cu România?”. Primele destinații – Nisporeni şi Vărzăreşti Partidul Unității Naționale a început campania „Ce înseamnă unirea cu România?”. Prin urmare astăzi, membrii formațiunii au ajuns în satul Vărzărești și în orașul Nisporeni din R. Moldova, acolo unde au intenția să demonstreze cetățenilor care sunt avantajele reunirii celor două state românești https://bit.ly/2yH5niW

Ludovic Orban: Fierbe Iohannis de nervi că-i luăm jucăria preferată…

  • # Jurnal.md – 28-05-2020 – Donația oferită de România Republicii Moldova sub podul de la Telecentru: „A fost o dorință de a umili România” https://bit.ly/2Xbxn80
  • # TVR Moldova Dan Dungaciu susține că autoritățile de la Chișinău au încercat să geopolitizeze pandemia COVID-19 după modelul Ungariei
  • https://bit.ly/2X7uVPF
  • # TVR – Daniel Ioniţă: Autorităţile de la Bucureşti vor schimba logica finanţărilor pentru Republica Moldova https://bit.ly/2X5BJxm
  • # Klaus Iohannis, declară că “în cele cinci luni de la preluarea mandatului, Guvernul condus de Maia Sandu a făcut progrese importante https://bit.ly/39XvFdK
  • # Klaus Iohannis – vom relua cooperarea deplină doar atunci când vom vedea la nivel guvernamental acțiune concretă https://bit.ly/2TapsnU
  • # Ludovic Orban- Tot ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova reprezintă o involuție https://bit.ly/2usjLtu
  • # Daniel Ioniță – România susține eforturile Prim-ministrului Maia Sandu https://bit.ly/2VaC6Gp
  • # Daniel Ioniță – Eu ca ambasador al României în Republica Moldova pot să spun că semnalele care vin de la Chişinău spre Bruxelles nu sunt deloc încurăjătoare https://bit.ly/39Urory
  • # Siegfried Muresan: UE a constatat că guvernul Rep. Moldova nu face destul pentru a recupera miliardul furat # https://bit.ly/37NuJHC
  • # Daniel Ionita: „În momentul de față nu suntem convinși că autoritățile de la Chișinău chiar sunt serioase în ceea ce privește parcursul european … „România nu este convinsă că autorităţile de la Chişinău chiar sunt serioase în ceea ce priveşte parcursul european” # https://bit.ly/2PcJInS
  • # Eugen Tomac: R.Moldova nu poate supravieţui ca stat. Singura şansă este Unirea cu România # https://bit.ly/2HK14nR
  • # Titus Corlăţean: R. Moldova este astăzi un stat izolat, dincolo de ce spun politicienii care sunt la conducere # https://bit.ly/38SD7GZ
  • # Adevărul – Dan Dungaciu: „La Chişinău e aceeaşi dilemă ca acum un an: te poţi alia cu ISIS să îl dai jos pe Assad?“ https://bit.ly/2zuOgRP
  • # Jurnal.md – Dan Dungaciu: „Andrei Năstase e primul politician care a denunţat celebrul „balșoi paket” al lui Dodon de federalizare a RM” https://bit.ly/2TyedGT
  • # Vocea Basarabiei – Dan Dungaciu: Moldovenismul civic a murit şi trebuie să stea îngropat https://bit.ly/3ekTzSz
  • # Cotidianul – Dan Dungaciu: Război informațional și moralism „part time” la Chișinău https://bit.ly/2WXIAbW
  • # InfoPrut – Dan Dungaciu: O alianță de tip „AIE”, posibilă în R. Moldova, „cu mâna la nas, cu mască de protecţie septică pe faţă, cu strâns din dinţi”
  • # TVR Moldova – Dan Dungaciu: „La Chişinău e aceeaşi dilemă ca acum un an: te poţi alia cu ISIS să îl dai jos pe Assad?“ https://bit.ly/36q0l74
  • # Timpul – Analiză politică de Dan Dungaciu: Miza războiului informațional dus de Dodon este ruptura dintre Sandu și Năstase https://bit.ly/2A4tfNR
  • # Deschide.md – 13:10 Iulian Chifu// Sfârșitul Erei Nucleare: Rusia iese din paritatea strategică cu SUA, în era armelor laser https://bit.ly/3bZWcYw
  • # Europa Libera – Dragoș Tudorache „R.Moldova, indiferent de ce guvern are sau nu, are repere clare în relația cu UE” https://bit.ly/2LWaejc
  • # Dan Dungaciu: „Igor Dodon nu este nici măcar o copie a lui Voronin sau Plahotniuc. Este o caricatură” # https://bit.ly/2Peoaak
  • # Europa libera # Dragoș Tudorache: „Izolarea, dacă ea și există, vine din partea guvernului și autorităților de la Chișinău” # https://bit.ly/39XKPzE

România – țara vecină

Comunicăm