Bogdan Aurescu intervine din nou cu critici față de autorităților de la Chișinău

Ministrul român al Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a criticat din nou atitudinea autorităților de la Chișinău față de România, lipsa de „elemente constructive pentru relația bilaterală” și „retorică negativă”. Într-un interviu cu noul portal de știri din România, Spotmedia,

Noi nu am avut niciodată, ca stat, curaj să spunem că vrem să luăm Basarabia înapoi

Aurescu a reamintit că „din perspectiva României, orice sprijin oferit Republicii Moldova este condiționat strict de menținerea de către autoritățile de la Chișinău a parcursului european”. Totodată, ministrul român de externe a deplâns faptul că „din păcate, până în acest moment nu au fost progrese notabile” în îndeplinirea condițiilor care ar pune R.Moldova în poziția de a accesa ultimele tranșe din sprijinul macrofinanciar acordat de Uniunea Europeană.

Siegfried Mureșan e un pațan …

Ministrul român a precizat că „locul firesc, natural al Republicii Moldova se află în familia europeană” adăugând că „eforturile de încurajare și de stimulare a Chișinăului pentru accelerarea acestui parcurs trebuie să fie pe deplin împărtășite de ceilalți membri ai acestei familii” dar a mai spus că „Ne confruntăm, desigur, și cu o atitudine a autorităților actuale din Republica Moldova lipsită de elemente constructive pentru relația bilaterală, fiind evidentă o tendință de retorică negativă, regretabilă, față de care ministerul pe care îl conduc a reacționat ferm și prompt.”

Măşti şi echipamente de proastă calitate, achiziţionate de Unifarm şi refuzate de spitalele din România, ar fi fost donate Republicii Moldova

Bibliografie iunie

16 iunie

  • Ne-a lipsit un obiectiv. Noi nu am avut niciodată, ca stat, curaj să spunem că vrem să luăm Basarabia înapoi. Noi tot timpul venim și spunem că vrem un parcurs european pentru Republica Moldova, deși este clar că nu există niciun parcurs european și că nu va fi prea curând și e un eșec tot ce e acolo. Nu am avut curaj să ne asumăm, că dacă noi ne asumam și spuneam: obiectivul guvernului, al statului român este REUNIFICAREA cu Basarabia, cu teritoriul dintre Prut și Nistru https://bit.ly/3d7xXYX
  • Siegfried Muresan – ”Guvernul Republicii Moldova trebuie să acționeze acum împotriva știrilor false care pun în pericol viața cetățenilor https://bit.ly/3eak1if 
  • TVR Moldova – Ministrul de Externe al României: Autorităţile din Republica Moldova au o atitudine lipsită de elemente constructive şi o retorică negativă faţă de România https://bit.ly/30RkF0u

17 iunie

  • Ana Guțu: Igor Dodon, cel lepădat de memoria neamului său, neam deportat și înfometat de “eliberatorii” ocupanți, se agață disperat de moaștele sovietice cu gândul la cel de-al doilea mandat prezidențial Radio Chicinau
  • Deschide.md – Oficial român Ana Guțu: Dodon se agață disperat de moaștele sovietice cu gândul la cel de-al doilea mandat prezidențial https://bit.ly/2N58Hbl
  • Independent – Ana Guțu, despre Igor Dodon: Se agață disperat de moaștele sovietice cu gândul la cel de-al doilea mandat prezidențial https://bit.ly/3e88a4o

Comunicăm