Donald Trump a invocat des faptul că regimul de la Beijing îi va ține pumnii lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din luna noiembrie. Însă în China oficialii comuniști par să se fi răzgândit și să susțină încă patru ani de administrație Trump, notează Bloomberg.
Interviuri cu nouă foști și actuali oficiali chinezi indică o schimbare a atitudinii în favoarea președintelui în exercițiu deși în ultimii patru ani acesta a învinuit China într-o multitudine de subiecte, de la deficitul comercial al Statelor Unite la gestionarea pandemiei de COVID-19 de către Beijing.
Motivul principal pentru schimbarea de atitudine? Credința că erodarea sistemului de alianțe american postbelic va contrabalansa orice daune cauzate de disputele comerciale și instabilitatea geopolitică.
Biden, fostul vicepreședinte al lui Barack Obama, a fost văzut ca un membru tradițional al Partidului Democrat, care va urmări îmbunătățirea relațiilor bilaterale și va diminua tensiunile comerciale.
„Dacă Biden este ales, cred că ar fi mai periculos pentru China fiindcă acesta va lucra cu aliații pentru a lua în colimator China, în timp ce Trump distruge alianțele Statelor Unite”, afirmă Zhou Xiaoming, un fost negociator comercial chinez.
Patru oficiali actuali de la Beijing sunt de aceeași părere, afirmând că mulți membri ai guvernului chinez cred că o victorie a lui Trump ar putea ajuta Beijingul prin slăbirea a ceea ce ei consideră a fi cel mai mare atuu al Washigtonului în contrabalansarea influenței Chinei la nivel mondial.
@omniapres.md