Mită 760.000 de euro în plină pandemie pentru o achiziție de măști și combinezoane neconforme – Cronica zilei – 23 iunie 2020

🔹 Procurorii DNA au deschis un dosar penal și l-au pus sub control judiciar pe șeful companiei de stat Unifarm, Eugen Adrian Ionel. Acesta este acuzat că ar fi cerut mită de la o firmă 760.000 de euro în luna martie pentru a facilita achiziția de măști și combinezoane pentru combaterea pandemiei de coronavirus, deși măștile erau neconforme. Contractul ar fi fost negociat la un restaurant. Mediafax scrie despre măştile vândute de Unifarm, bune pentru zugravi, nu pentru bolnavi. Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere demiterea lui Adrian Ionel https://bit.ly/2Yp28a3 Amintim că Vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, Emanuel Ungureanu (USR), s-a prezentat la DNA pentru a oferi detalii într-un dosar care vizează achiziţii de materiale de protecţie împotriva infecţiei cu noul coronavirus realizate de Unifarm. Deputatul susţine că măşti şi echipamente de proastă calitate, achiziţionate de Unifarm şi refuzate de spitalele din România, ar fi fost donate Republicii Moldovahttps://bit.ly/2Yua366

🔹 Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a decis prelungirea stării de urgență până pe 15 iulie. Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis prelungirea stării de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova până la data de 15 iulie 2020, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice. https://bit.ly/2B54TEt

🔹 Guvernul pregătește modificări a unor măsuri de protecție socială. Categoriile de persoane vizate. Executivul a elaborat un proiect de lege care vină să modifice legislația privind măsurile de protecție socială a soților/soțiilor veteranilor de război căzuți la datorie, precum și participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare de la Cernobîl. https://bit.ly/2zXlMAt

🔹 Ion Chicu: E timpul să lăsăm la o parte tot ce ne dezbină. Republica Moldova împlinește astăzi 30 de ani de suveranitate. Cu acest prilej premierul Ion Chicu a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor, referindu-se la problemele nerezolvate și obiectivele de viitor. “Ajunși la 30 de ani de suveranitate avem un Produs Intern Brut mai mic decît cel al RSS Moldova. Am pierdut mult în industria alimentară și în sectorul zootehnic, am pierdut uzine producătoare de mașini și calculatoare. Sistemul de sănătate și cel de educație trăiesc pe infrastructura construită pînă în anul 1990. Părinții și bunicii noștri au știut să construiască fabrici și uzine, școli și universități, grădinițe și spitale, căi ferate și drumuri. Părinții și bunicii noștri au știut să fie uniți și să muncească cot la cot pentru binele lor și al societății”, a remarcat Chicu. https://bit.ly/2YognMi

🔹 Guvernul a elaborat un proiect pentru a reduce tarifele la servicii medico-sanitare. La propunerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vor fi diminuate tarifele pentru hemodializă, hemodiafiltrare, investigaţia citopatologică și alte servicii medicale acoperite de către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Astfel, CNAM va avea posibilitatea contractării unui număr mai mare de servicii medicale, ceea ce va duce la creșterea numărului de pacienți care vor putea beneficia de aceste servicii. https://bit.ly/37RACoP 🔹 Guvernul alocă 5,6 milioane de lei pentru acordarea indemnizațiilor unice angajaților de stat infectați cu COVID-19 https://bit.ly/2YtYsnz

🔹 În șase ani de aplicare a Acordului de Asociere și Liber Schimb, UE și-a consolidat poziția de partener comercial principal al R.Moldova. Topul țărilor este condus de România La șase ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere și de Liber Schimb dintre R. Moldova și UE, Ministerul Economiei constată o evoluție pozitivă a indicilor de export și import de mărfuri în relațiile de comerț cu țările UE, chiar dacă indicii exporturilor au scăzut în primele luni ale anului curent, pe fundalul crizei pandemice. Astfel, UE și-a consolidat poziția de partener comercial principal al R. Moldova spre piața comunitară fiind direcționate 70% din mărfurile moldovenești, a menționat în cadrul unei conferințe de presă, secretara de stat, Iuliana Constantin Dragalinhttps://bit.ly/2VaiVeQ

🔹 Fracțiunea Partidului Democrat a înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede scutirea producătorilor de produse vitivinicole de plata contribuțiilor obligatorii în Fondul Viei și Vinului pe anul 2020, în scopul minimizării pierderilor, asigurării venitului pentru personalul angajat, dar și pentru o relansare rapidă ulterior crizei survenite. https://bit.ly/315GNEp

🔹 Ana GUȚU, secretara de stat a DRRM: Reprezentanții ONG-urilor și a primăriilor sunt încurajați să propună proiecte pentru finanțare nerambursabilă din partea României. Reprezentanții ONG-urilor, ai instituțiilor educaționale și ai APL-urile din R. Moldova sunt încurajați să elaboreze și să depună în continuare proiecte la Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din România (DRRM) pentru a obține finanțare neramburasabilă. https://bit.ly/3erxti1

🔹 Dragoș Tudorache vrea să devină deputat în Parlamentul din Moldova : Acordul de Asociere şi-a împlinit menirea de a ancora Republica Moldova în parcursul european. Raportul privind rezultatele Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova și-a început parcursul procedural în cadrul Parlamentului European.# Cotidianul – https://bit.ly/2Z2KpEw au mai scris # Deschide.md – https://bit.ly/37UBGrP / # TV8 https://bit.ly/3dsaEJx / # TVR Moldova https://bit.ly/2Z0AteG / # Adevarul https://bit.ly/3fLpxIo

🔹 Fostul vicepreşedinte Joe Biden a prezis, că „NATO nu va mai exista” dacă Donald Trump va fi reales preşedinte al Statelor Unite, scrie Forbes. „Dacă pierd şi el va fi ales, vă veţi aminti de lucrurile pe care le-am spus şi se vor dovedi a fi corecte… şi adică, dacă va fi ales, NATO nu va mai exista”, a declarat Biden, în cadrul unei strângeri de fonduri organizate în mediul virtual. https://bit.ly/2Z0KbOa

🔹 Premierul polonez: Polonia va avea cea mai superficială recesiune din Europa. Polonia va înregistra cea mai slabă recesiune din Europa, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki, potrivit The First News. Acesta a adăugat că PIB-ul s-ar putea contracta cu mai puţin de 4% în acest an. Morawiecki a declarat de asemenea că nu va mai fi instituită o nouă carantină chiar dacă va exista un al doilea val al pandemiei în toamnă.

🔹 Guvernul croat va emite garanţii de stat pentru trei şantiere navale. Guvernul Croaţiei a adoptat o decizie care-i confirmă disponibilitatea de a emite garanţii de stat pentru trei şantiere navale: Brodotrogir Cruise, Uljanik Brodogradnja 1856 şi MKN Yachts, în scopul susţinerii construirii de noi nave, relatează Seenews. Decizia adoptată de guvern autorizează ministerul economiei şi finanţelor să înceapă procedurile de emitere a garanţiilor de stat mai sus menţionate.

🔹 Firmele străine continuă să facă achiziţii în China în pofida tensiunilor politice. În condiţiile creşterii nesiguranţei la nivel mondial, un număr în creştere de companii fac achiziţii în China, inclusiv în industriile serviciilor financiare şi tehnologiei, relatează CNBC. „În ultimele 18 luni, am înregistrat niveluri ale tranzacţiilor M&A străine în China neatinse în deceniul anterior“, se arată într-un raport al firmei de cercetare Rhodium.

🔹 Economia Franţei, a doua cea mai mare din Uniunea Europeană, a revenit la creştere în această lună chiar dacă activitatea din restul regiunii a continuat să scadă, relatează CNN. Economia de 3.000 de miliarde de dolari a crescut în această lună pentru prima dată din februarie, în condiţiile în care restricţiile coronavirusului au fost ridicate şi consumul intern a crescut, potrivit unui sondaj. https://bit.ly/3dlAT4s

🔹 Turcia acuză Franţa că a alimentat haosul în conflictul din Libia. Turcia a condamnat marţi afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron care s-a exprimat critic în urmă cu o zi cu privire la rolul Ankarei în conflictul din Libia, acuzând Parisul că toarnă gaz pe foc în conflict şi ‘joacă un joc periculos’, potrivit dpa. ‘Franţa are o responsabilitate semnificativă pentru scufundarea Libiei în haos prin sprijinul pe care îl oferă părţilor nelegitime de ani’, declară Ministerul de Externe turc într-un comunicat. https://bit.ly/2zXqHkV

🔹 Autorităţile din Portugalia reintroduc noi restricţii la Lisabona. Autorităţile portugheze au restabilit parţial marţi izolarea în regiunea capitalei Lisabona pentru a evita răspândirea focarelor de noul coronavirus, cu riscul de a afecta imaginea unei ţări care a fost până acum relativ ferită de pandemie şi de a compromite sezonul turistic, relatează AFP. https://bit.ly/2Nn7mg7

🔹 Planul Washingtonului de a reduce efectivele militare ale SUA din Germania este ‘un cadou pentru Kremlin’, apreciază generalul american în retragere Ben Hodges, citat marţi de dpa. Fostul comandant al trupelor terestre americane din Europa în 2014-2017 consideră că ţara sa ar fi mai afectată decât Germania dacă decizia ar fi pusă în practică. https://bit.ly/2YpTwjh

🔹 Kârgâzstan: Fostul preşedinte Almazbek Atambaev, condamnat la peste 11 ani de închisoare. Fostul preşedinte kârgâz Almazbek Atambaev, judecat pentru rolul său în eliberarea din închisoare a unui lider mafiot, a fost condamnat marţi la 11 ani şi două luni de detenţie. Atambaev, care a fost arestat în august 2019, a fost condamnat la 134 de luni de închisoare. De asemenea, acuzatului i-au fost confiscate proprietăţile şi firmele şi retrase toate titlurile onorifice, la capătul unui proces considerat un episod al luptei pentru putere cu succesorul său, Sooronbai Jeenbekov. https://bit.ly/3dyXCdz

🔹 Decizia autorităţilor poloneze de a reduce dobânzile până la un nivel fără precedent, ca răspuns la pandemia de Covid-19, nu a stimulat creditarea. Datele arată că deşi ratele dobânzilor au fost reduse la un minim istoric de 0,1%, ritmul anual de creştere a creditelor acordate gospodării în luna mai a atins cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani. https://bit.ly/2zUJKwa

🔹 Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat creşterea impozitelor pe veniturile mari, precum şi noi ajutoare şi subvenţii, măsuri menite să contribuie la combaterea crizei provocate de pandemia COVID-19. Veniturile de peste 5 milioane de ruble (64.240 de euro la cursul actual) vor fi impozitate cu 15% din 2021, faţă de 13% în prezent. Aceasta înseamnă prima lovitură dată cotei unice de impozitare de 13%, introdusă în 2001 şi de care Rusia era foarte mândră. Preşedintele a anunţat de asemenea noi subvenţii şi ajutoare pentru familiile şi firmele lovite de consecinţele economice ale pandemiei, pe care le-a numit ‘o provocare serioasă pentru Rusia’. ‘O recesiune mondială a început, o cădere a economiei mondiale ale cărei consecinţe şi amploare rămân de văzut’, a afirmat el. https://bit.ly/3erX7mN

🔹 Studenţii din Uniunea Europeană care doresc să studieze la o universitate din Anglia vor trebui să plătească taxe mai mari de şcolarizare, la fel ca alţi studenţi străini, de la începutul anului universitar 2021 în urma Brexit, a anunţat marţi guvernul britanic, potrivit AFP. Studenţii internaţionali reprezintă o sursă importantă de venit pentru universităţile britanice. Aceştia plătesc adesea dublu – chiar mai mult în cele mai prestigioase instituţii de învăţământ – faţă de 9.250 de lire sterline cât achită britanicii, o taxă valabilă până acum şi pentru studenţii din ţările UE. https://bit.ly/2Yw9ysh

Comunicăm