Orban: Nu am avut niciun fel de informaţii că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea

spot_img

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că nu a a avut niciun fel de informaţii că la compania Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie, subliniind că “încercarea penibilă a unora” de a face o legătură între directorul Unifarm şi Guvern, privitor la acte de corupţie, “este o imensă manipulare”.

Ludovic Orban a declarat, într-un interviu la Realitatea Plus, că l-a găsit în funcţie pe directorul Unifarm, Adrian Ionel, şi a luat decizia de a nu-l schimba pe acesta de la conducerea companiei pentru că era un lucru complicat în timpul pandemiei.

“Toată lumea încearcă să creeze o legătură între Guvern şi directorul Unifarm. Deci, noi l-am găsit în funcţie pe directorul Unifarm, Adrian Ionel. Mandatul lui expiră în 14 iulie. Nu am luat decizia să îl schimbăm, pentru că, în plină pandemie, să stai să umbli la conducerea entităţilor, numai dacă am fi avut informaţii suficient de clare şi de precise am fi putut să-l schimbăm. Era complicat să îl schimbi din funcţie, pentru că se ştie că procedura de schimbare a unui Consiliu de Administraţie şi a unui manager, în condiţiile legislaţiei actuale, este destul de complicat, adică trebuie să îi plăteşti toate veniturile pe care le-ar fi obţinut până la sfârşitul mandatului (…) Nu am avut niciun fel de informaţii nici eu, nici alţi colegi ai mei, despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie”, a spus Orban.

Premierul susţine că, dacă cineva a greşit la Unifarm, atunci trebuie să fie pedepsit.

“Dacă au existat acte de corupţie şi dacă DNA are aceste date privitoare la fapte de corupţie, dacă cineva a greşit, trebuie să fie pedepsit. Încercarea penibilă a unora de a face o legătură între Unifarm, directorul Unifarm şi Guvern privitor la acte de corupţie este o imensă manipulare”, a mai spus Orban.

Menționăm că Directorul UNIFARM, Adrian Ionel Eugen, este acuzat de procurorii DNA pentru că ar fi cerut mită 760.000 de euro

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Ilan Șor: Gazul se află practic la graniță, dar autoritățile refuză să-i permită să treacă din cauza lipsei dorinței de a ușura viața oamenilor

Ilan Șor declară ca autoritățile demonstrează încă o dată că sunt împotriva poporului și acționează ilegal. Vor trebui să răspundă pentru acțiunile lor. Iarna pentru locuitorii Găgăuziei și instituțiile autonomiei ar fi putut începe cu prețuri reduse la gaz - 10 lei pe metru cub....

Ion Chicu: Suma alocată pentru drumuri este de 2 ori mai mică decât în 2020 și asta pentru ca Maia Sandu să-și satisfacă țâfna

Ex Prim-ministrul, Ion Chicu, declară că pentru ca Maia Sandu să-și satisfacă "poftele", țâfna în afară de majorarea impozitelor, va mai împrumuta și aproape 16 miliarde de lei ... Potrivit lui Ion Chicu, suma alocată pentru întreținerea și reparația drumurilor în 2024 este mai mică...

România este ţara cu cel mai mare procent de proprietari de locuinţe din UE în 2022

Anul trecut, 69% din populaţia Uniunii Europene trăia într-o locuinţă proprietate personală, în timp ce restul de 31% în locuinţe închiriate, românii reprezentând cel mai ridicat procent de proprietari de locuinţe din blocul comunitar, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Eurostat...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

spot_img

Opinie

Politica