China a deschis o agenție de securitate națională într-un hotel din Hong Kong

spot_img

China a inaugurat într-un hotel din Hong Kong birouri care vor permite agenţilor săi de securitate să acţioneze deschis pentru prima dată în fosta colonie britanică, relatează AFP.

Organul de securitate naţională al guvernului central în regiunea administrativă specială Hong Kong a fost inaugurat miercuri dimineaţă”, a indicat agenţia oficială chineză de presă China Nouă.

Birourile acestei agenţii sunt situate într-un hotel, Metropark Hotel. Un drapel chinezesc a fost arborat în afara clădirii şi a fost instalată o placă având emblema Chinei.

Cu prilejul inaugurării, forţele de ordine au blocat căile de acces către hotel, înconjurat de un dispozitiv important de securitate.

O placă pe care se află înscris numele acestei agenţii de securitate a fost dezvelită miercuri dimineaţa, în prezenţa oficialilor guvernamentali din Hong Kong şi a poliţiei, potrivit AFP.

După manifestaţiile masive din 2019 împotriva influenţei autorităţilor de la Beijing, regimul preşedintelui Xi Jinping a anunţat în iunie o lege privind securitatea naţională la Hong Kong, percepută de opoziţia locală democrată ca o modalitate de a o reduce la tăcere.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Președinta partidului „Renaștere” avertizează asupra amenințării la adresa neutralității Moldovei în noua Strategie de Securitate Națională

Natalia Parasca, președinta partidului „Renaștere”, critică vehement deciziile recente ale Parlamentului Moldovei, acuzând puterea politică a țării că și-au ”părăsit rațiunea”. Aceasta și-a exprimat îngrijorarea privind discuțiile asupra proiectului de Strategie Națională de Securitate ce identifică Rusia ca o amenințare. Parasca acuză liderii politici, inclusiv...

Laura Codruța Kövesi crtitică dur reforma Justiției și spune că ”Moldova trebuie să armonizeze legislația națională cu cea europeană”

Republica Moldova, țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană, trebuie să armonizeze legislația națională cu cea europeană privind prevenirea și combaterea corupției, a declarat procurorul șef la Parchetul European, Laura Codruța Kövesi, într-un mesaj video la Forumul „Eurofast” 2023 „Uniunea Europeană și noi orizonturi,...

Preţul unui pachet de ţigarete urmează să se scumpească în Franţa, în 2025 la 12 euro, iar în 2026 la 13 euro

Preţul unui pachet de ţigarete urmează să se scumpească în Franţa, în 2025 la 12 euro, iar în 2026 la 13 euro, anunţă marţi ministrul francez al Sănătăţii Aurélien Rousseau, care a prezentat un plan împotriva tabagismului, relatează AFP. Creşterea preţului tutunului ”este cea mai...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica