Premierul olandez este destul de pesimist

spot_img

Premierul olandez Mark Rutte a declarat marţi în faţa camerei inferioare a parlamentului că este ”destul de pesimist” cu privire la şansele unui plan de relansare al UE, fiind tot mai deschis la subvenţii, relatează Agerpres.

Summit-ul european extraordinar din 17 şi 18 iulie se anunţă tensionat, în special din cauza reticenţelor statelor ”frugale” faţă de planul de relansare, alcătuit din 250 de miliarde de euro proveniţi din împrumuturi şi mai ales din subvenţii în valoare de 500 de miliarde, care nu vor fi rambursate de statele beneficiare.

Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca, în special, sunt foarte precaute faţă de acest plan, de care vor beneficia în special ţările din sud, Italia şi Spania în principal, cele mai afectate de consecinţele socio-economice devastatoare ale pandemiei.

Naţiunile se îndreaptă într-o direcţie greşită – Cronica zilei

În pofida întâlnirilor sale din ultimele zile cu mai mulţi lideri europeni – între care preşedintele francez, cancelarul german şi premierii italian şi spaniol – Rutte a declarat în faţa deputaţilor olandezi că este ”destul de pesimist în privinţa modului în care lucrurile se vor desfăşura” la summit.

Premierul Mark Rutte a subliniat că ţara sa rămâne ”în favoarea împrumuturilor” condiţionate de reformele economice în ţările beneficiare, cum ar fi revizuirile sistemului de pensii sau din piaţa muncii.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

BREAKING NEWS! Merele din Moldova sunt interzise în Federația Rusă

Merele din Republica Moldova, interzise din nou în Federația Rusă din 4 decembrie, a anunțat instituția de stat de la Moscova, responsabilă de domeniul respectiv. Serviciul Federal pentru Supravegherea Sanitară și Fitosanitară din Rusia (Rosselhoznadzor) a emis un anunț oficial prin care revine la restricțiile...

Ilan Șor: Gazul se află practic la graniță, dar autoritățile refuză să-i permită să treacă din cauza lipsei dorinței de a ușura viața oamenilor

Ilan Șor declară ca autoritățile demonstrează încă o dată că sunt împotriva poporului și acționează ilegal. Vor trebui să răspundă pentru acțiunile lor. Iarna pentru locuitorii Găgăuziei și instituțiile autonomiei ar fi putut începe cu prețuri reduse la gaz - 10 lei pe metru cub....

Ion Chicu: Suma alocată pentru drumuri este de 2 ori mai mică decât în 2020 și asta pentru ca Maia Sandu să-și satisfacă țâfna

Ex Prim-ministrul, Ion Chicu, declară că pentru ca Maia Sandu să-și satisfacă "poftele", țâfna în afară de majorarea impozitelor, va mai împrumuta și aproape 16 miliarde de lei ... Potrivit lui Ion Chicu, suma alocată pentru întreținerea și reparația drumurilor în 2024 este mai mică...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

spot_img

Opinie

Politica