FMI va evalua vulnerabilitățile guvernanței

spot_img

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întrevedere cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan. În cadrul ședinței online, au fost definitivate ultimele detalii privind noul program financiar de țară. După două săptămâni de dialog constructiv și de negocieri, părțile au ajuns la un acord comun privind acțiunile prevăzute în program.

Valoarea noului program de cooperare între Republica Moldova și FMI se ridică la 558 milioane de dolari și va fi implementat pe o perioadă de 3 ani (2020-2023). Asistența financiară va fi utilizată pentru relansarea economiei Republicii Moldova și depășirea consecințelor pandemiei COVID-19, precum și pentru implementarea unor reforme instituționale.

Reprezentanții instituției financiare au informat că imediat după semnarea acordului dintre FMI și Republica Moldova, vor fi implementate un șir de acțiuni prealabile de evaluare a vulnerabilităților guvernanței în mai multe domenii: bugetar-fiscal, supravegherea sectorul financiar, guvernanța BNM, reglementarea pieței, statul de drept, combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Planul de evaluare centralizată a guvernanței, prin folosirea criteriilor relevante și a indicatorilor, va oferi un diagnostic specific și concret al nivelului de guvernanță și anticorupție din RM. În baza rezultatelor, echipa FMI va formula recomandări rezonabile. Prin urmare, politicile de îmbunătățire a guvernanței vor contribui la reducerea corupției și la îmbunătățirea rezultatelor economice.

Premierul Ion Chicu a mulțumit echipei de experți pentru efortul și munca depusă și a reiterat importanța acestui program ambițios pentru țara noastră.

Memorandumul între RM și FMI urmează a fi discutat în luna septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Directorilor Fondului Monetar Internațional.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Guvernul a pregătit o serie de noi modificări ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2024

Ministerul Finanţelor a pregătit o serie de noi modificări ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2024. Aceasta chiar dacă politica fiscală și vamală pentru anul viitor a fost adoptat de Parlament, câteva luni în urmă. Autorităţile justifică necesitatea elaborării şi adoptării noilor modificări...

Fostul prim-ministru britanic Liz Truss sprijină revenirea lui Donald Trump la Casa Albă

Fostul prim-ministru britanic Liz Truss a semnalat că va sprijini revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează marţi PA Media/DPA. Într-un articol pentru Wall Street Journal, Truss a salutat leadership-ul istoric al SUA care "a ţinut afară cu succes ameninţarea comunistă din partea Uniunii...

România susține adoptarea în decembrie a deschiderii negocierilor de aderare a Moldovei

Ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a subliniat, luni, la deschiderea evenimentului privind Uniunea Europeană și politica de extindere, că România susține negocierile de aderare ale Republicii Moldova și Ucraina cu UE. În cadrul discursului său, Luminița Odobescu a prezentat poziţia României de susţinere a procesului...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica