Ion Ceban își ia concediu pentru a-l susține pe Igor Dodon în campania electorală

spot_img

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că își ia, pentru o perioadă de o săptămână, concediu din cont propriu pentru a-l susține pe Igor Dodon în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut printr-o postare video, în care edilul apare alături de candidat.

Igor Dodon, la rândul său, a menționat că se bucură să aibă alături oameni onești.

„Am certitudinea că lucrurile bune și mărețe sunt mai ușor de realizat împreună.

De-a lungul activității mele m-am confruntat de mai multe ori cu diverse provocări, situații dificile, conjuncturi politice. Alături de mine mereu s-au aflat persoane cărora le poți încredința cele mai complexe probleme”, a spus Igor Dodon.

Totodată, candidatul independent a menționat că are încredere deplină în primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, pentru că el a reușit să atragă în jurul său specialiști competenți și energici și s-a afirmat ca un bun gospodar și lider.

“Pe parcursul acestui an, am discutat foarte mult despre proiecte, planuri și perspectiva orașului. La inițiativa mea și cu sprijinul financiar din partea statului, la Chișinău, împreună cu primăria, am reușit să dăm start renovării străzii Albișoara și la curățarea râului Bîc. De asemenea, în curs de renovare și modernizare sunt trotuarele de pe străzile A. Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni. Se efectuează lucrări în anumite compartimente ale stației de epurare, dar și la stația de aprovizionare cu apă. În proces de reabilitare sunt peste 25 de kilometri de drum din suburbiile capitalei”, a mai adăugat Igor Dodon.

Igor Dodon a mai declarat că în calitate de Președinte în funcție și de candidat pentru un nou mandat, își asumă responsabilitatea să contribuie la realizarea următoarelor proiecte:

1. Finalizarea construcției șoselei de centură a Chișinăului;

2. Reabilitarea completă a albiei râului Bîc, amenajarea parcului și a zonei de agrement de-a lungul râului;

3. Crearea unei zone economice libere și a unui parc industrial în municipiu, care va genera cel puțin 25 de mii de locuri de muncă bine plătite;

4. Sprijin în soluționarea problemei mirosului neplăcut din capitală și a tratării nămolului de la stația de epurare;

5. Reparația capitală a podului de pe strada Ismail și organizarea unei intersecții denivelate în zona fabricii de tutun;

6. Alocarea, anual, a cel puțin 100 de milioane de lei pentru reparația capitală a drumurilor și curților blocurilor locative.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Peter Szijjarto declară că aderarea Ucrainei la NATO este exclusă

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a afirmat miercuri că, "în circumstanţele actuale", aderarea Ucrainei la NATO este exclusă, relatează agenţia EFE. "Aliaţii au spus clar că în circumstanţele actuale aderarea Ucrainei la NATO este exclusă", a declarat ministrul Szijjarto presei ungare, vorbind de la...

Dumitru Alaiba a semnat ordinul de demisie a directorului Serviciului național unic 112, Liviu Oboroc

Directorul Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, Liviu Oboroc, a fost demis. Ordinul a fost semnat de către vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, transmite IPN. „Este o tragedie din care trebuie să tragem unele concluzii despre cum funcționează și...

Rusia vrea să ceară străinilor să semneze un “acord de loialitate”

Ministerul de Interne al Rusiei a pregătit un proiect de lege care i-ar obliga pe străini să semneze un "acord de loialitate" ce le-ar interzice să critice politica oficială, să discrediteze istoria militară sovietică şi să nu se conformeze valorilor familiei tradiţionale, relatează Reuters. De...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica