Ion Chicu a anunțat că producerea de semințe va fi finanțată de Guvern

Prim-ministrul Ion Chicu a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fitotehnie ”Porumbeni”, unde a discutat cu cercetătorii și colaboratorii întreprinderii despre măsurile care necesită a fi întreprinse pentru revigorarea sectorului semincer.

Ion Chicu a vorbit despre necesitatea de a spori potențialul de export al semințelor, menționând că Executivul va întreprinde măsurile necesare în acest sens: ”Restabilirea ramurei semincere este o prioritate pentru noi, un patrimoniu care trebuie dezvoltat. Continuăm să exportăm semințe pe unele piețe tradiționale, însă este necesar să sporim aceste capacități. Vom revedea Regulamentul privind subvenționarea în agricultură, astfel încât producerea de semințe să fie susținută de stat. Vom consolida baza tehnico-materială a Institutului din Porumbeni”.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Totodată, a fost examinată necesitatea implementării unor modificări ale legislației, pentru a opri exodul tinerilor specialiști din domeniul științei: „Este necesar de susținut cadrele tinere și aici o să modificăm hotărârea de Guvern, ca să aplicăm și pentru tinerii cercetători acele măsuri care le aplicăm pentru pedagogi și medici, privind indemnizația de 120 mii de lei”, a menționat premierul Ion Chicu.

Printre problemele invocate de angajații Institutului se numără lipsa unui frigider pentru a menține fondul genetic, dar și colecțiile importante ale institutului. Colectivul s-a referit și la necesitatea unui sistem de irigare, dar și la necesitatea dotării laboratorului cu un utilaj modern. Un subiect discutat a fost și reglementarea procesului de înregistrare a dreptului de autor pentru hibrizi, dar și posibilitatea de trecere la o altă formă de organizare a Instituției.

Prezent la eveniment, Ion Perju, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a menționat că se pregătește un plan de acțiuni concrete la acest subiect: „Ne dorim acțiuni pe întregul lanț valoric – de la pregătirea cadrelor științifice, până la subvenționare. Discutăm cu reprezentanții instituțiilor științifice, cu agenții economici despre măsurile tehnice necesare. Ulterior, vom veni cu o Hotărâre de Guvern”, a specificat ministrul Perju.

Administrația întreprinderii i-a prezentat premierului expoziția de hibrizi, menționând că în ultimii ani au fost elaborate 73 specii noi, 49 dintre care au fost incluși în Registrele Oficiale de Stat: “Hibrizii pe care îi producem sunt destul de toleranți la secetă, deaceea se bucură de succesul producătorilor autohtoni. Porumbul este singura cultură agricolă care conține Aur, deaceea ceea ce creștem aici este o bogăție în tot sensul cuvântului, care ne asigură securitatea alimentară a statului”, a menționat directorul Anatol Spivarenco.

Menționăm că Institutul de Fitotehnie ”Porumbeni” produce anual în jur de 120-150 tone de forme parentale, din care se obțin cca 4 mii de tone de semințe. Cca 50% rămân pe piața internă, restul se exportă în Belarus, Rusia și Kazahstan. În cadrul Institutului de la Porumbeni activează 120 de specialiști, dintre care 25 sunt cerectători științifici.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată. Emmanuel Macron a spus că bătrânul continent nu trebuie să devină un vasal al Statelor Unite, prezentându-şi la Sorbona viziunea sa pentru o Uniune Europeană mai asertivă pe scena...

Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi premierul ungar Viktor Orban, în discursul de deschidere al reuniunii de la Budapesta a Conferinţei Acţiunii Politice...

DEZVĂLUIRI. Ilan Șor a publicat înregistrări audio a unor discuții la care ar fi participat un angajat SIS

Ilan Șor a publicat înregistrări audio a unor discuții la care ar fi participat un angajat SIS, Sergiu Racu și care ar încerca să însușească niște bani de la Ilan Șor. Autenticitatea înregistrării nu a fost confirmată de SIS. Deocamdată instituția nu a comentat această...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica