Adresarea lui Igor Dodon către cetățeni în ajunul alegerilor

spot_img

Candidatul independent la funcția de Președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a adresat un mesaj cetățenilor, în ajunul alegerilor.

„A venit timpul ca Moldova să opteze pentru pace, stabilitate și dezvoltare. Destul cu certurile și conflictele de care am obosit cu toții. Să lăsăm în trecut divergențele, polemicile și dezbinările politice. Pentru ca țara să prospere, trebuie să construim! Eu îmi respect toți oponenții. În timpul campaniei electorale nu am manevrat cu insulte, minciuni și provocări. Consider că nu am dreptul la un asemenea comportament. Importante sunt problemele care își așteaptă soluția, dar nu ambițiile personale nesănătoase”, se menționează în mesajul candidatului.

Igor Dodon spune că în această campanie electorală a renunțat la polemici și confruntări și a ales să fie alături de cetățeni: “Am avut peste 240 de întrevederi în sute de orașe și sate. Am discutat cu 45 000 dintre Dumneavoastră, conaționalii și pământenii mei”.

Candidatul independent le-a mulțumit oamenilor pentru susținerea masivă.

“Toate cele planificate sunt realizabile, dar depind de opțiunea noastră: ori continuăm să creștem vlăstarii, care au devenit deja puternici, și obținem roadă, ori lăsăm pe alții să taie totul din rădăcină. Duminică vom decide soarta Republicii Moldova! Dumneavoastră alegeți fie pacea și stabilitatea, fie conflictele și incertitudinea. Veniți pe 1 noiembrie la secțiile de votare și faceți alegerea corectă! Fiți activi, nu vă neglijați dreptul la vot! Împreună vom reuși!”, a conchis Igor Dodon.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Fostul prim-ministru britanic Liz Truss sprijină revenirea lui Donald Trump la Casa Albă

Fostul prim-ministru britanic Liz Truss a semnalat că va sprijini revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează marţi PA Media/DPA. Într-un articol pentru Wall Street Journal, Truss a salutat leadership-ul istoric al SUA care "a ţinut afară cu succes ameninţarea comunistă din partea Uniunii...

România susține adoptarea în decembrie a deschiderii negocierilor de aderare a Moldovei

Ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a subliniat, luni, la deschiderea evenimentului privind Uniunea Europeană și politica de extindere, că România susține negocierile de aderare ale Republicii Moldova și Ucraina cu UE. În cadrul discursului său, Luminița Odobescu a prezentat poziţia României de susţinere a procesului...

Dinu Plîngău: Cei din PAS trebuie să-și modifice comportamentul

„Dacă cei din PAS vor să obțină măcar 30 de mandate la viitoarele alegeri, atunci trebuie să-și modifice comportamentul”. Această opinie a fost exprimată de liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei. Totodată, Dinu Plîngău...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica