Președintele Ucrainei solicită dizolvarea Curții Constituționale

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut vineri parlamentului de la Kiev să dizolve Curtea Constituţională şi să anuleze decizia acestei instanţe prin care au fost respinse unele legi anti-corupţie, informează Reuters. Decizia a fost criticată ca un pas mare înapoi în combaterea corupţiei, menţionează agenţia, preluată de Agerpres.

Curtea a anulat săptămâna aceasta mai multe legi, considerând că pedepsele pentru fals în declaraţiile de avere ale oficialilor sunt excesive. De asemenea, a redus din prerogativele Agenţiei Naţionale de Prevenire a Corupţiei (NAZK).

‘Decizia Curţii Constituţionale a Ucrainei (…) este nulă şi neavenită’, arată proiectul de lege supus de Zelenski aprobării parlamentului. Documentul prevede reintroducerea legislaţiei anulate de instanţă.

NAZK a susţinut că poziţia Curţii Constituţionale destructurează întreg sistemul anti-corupţie.

Vineri dimineaţa, câteva sute de protestatari s-au adunat în faţa sediului Curţii din centrul Kievului, cerându-le judecătorilor să iasă şi să explice motivele deciziei. Unii manifestanţi au ars cauciucuri şi au aprins fumigene, ca în timpul protestelor Maidan din 2013-2014 în urma cărora a fost răsturnat de la putere preşedintele pro-rus Viktor Ianukovici; au apărut pancarte cu texte cum ar fi ‘Curtea Corupţiei Ucrainei’ şi ‘Afară cu porcii din Curtea Constituţională’.

Parlamentul urmează să voteze proiectul depus de şeful statului la o dată încă neprecizată. Zelenski promisese joi că se va acţiona rapid, arătând că proiectul este urgent şi va trebui adoptat cât mai curând posibil.

Insuccesele Ucrainei în reformarea economiei şi combaterea corupţiei au întrerupt programul în valoare de cinci miliarde de dolari convenit în iunie cu Fondul Monetar Internaţional, în timp ce economia este puternic afectată de criza coronavirusului, menţionează Reuters. Delegaţia Uniunii Europene la Kiev a avertizat că şi asistenţa financiară europeană este condiţionată de performanţele în domeniul anti-corupţiei.

Comunicăm