Ion Chicu: Mă bucur că la Ceadîr-Lunga sunt potențiali investitori care își vor lansa afaceri în cadrul PIM

Prim-ministrul Ion Chicu a efectuat o vizită de lucru în orașul Ceadîr-Lunga, unde s-a documentat despre etapa de dezvoltare a Platformei Multifuncționale Industriale (PIM) . La eveniment a participat Irina Vlah, Bașcanul UTA Găgăuzia, Iulia Costin, director general ODIMM, reprezentanți ai autorităților publice locale, centrale, oameni de afaceri, deputați ș.a.

Premierul a relatat celor prezenți despre situația actuală bugetară și a menționat că Executivul își va onora toate obligațiunile bugetare față de cetățeni. Prim-ministrul a vorbit despre măsurile care au fost incluse în politica bugetar fiscală pentru anul 2021, de care vor putea să beneficieze oamenii de afaceri. S-a vorbit și despre programul „Drumuri Bune” care decurge conform graficului stabilit în partea de sud a țării.

Ulterior, reprezentanții autorităților locale regionale au menționat că în prezent depun eforturi pentru a atrage rezidenți locali cât și străini care își vor dezvolta afaceri în cadrul Platformei Industriale Multifuncționale din or. Ceadîr-Lunga. În acest sens, a fost adus exemplul Zonei Economice Libere: doar în ultimii doi ani autoritățile din UTA Găgăuzia au investit cca 4,5 milioane de dolari, unde au fost create peste 1500 de locuri de muncă pentru localnici.

Iulia Costin, directorul general al Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a informat că la această etapă a fost identificat un teren cu suprafața de 7,2 ha destinat pentru construcția Platformei Industriale Multifuncționale în or. Ceadîr-Lunga. Acesta are o amplasare favorabilă, în apropierea Zonei Economice Libere, fiind la intersecția drumurilor naționale. Locația dispune de acces la rețele de energie și comunicații. La moment se pregătesc lucrările pentru construcția rețelelor de gazificare.

„Crearea Platformei Industriale Multifuncționale este foarte importantă, deoarece avem condiții optime din punct de vedere economic. De asemenea, rețelele de comunicații sunt aproape de locul unde urmează a fi construită platforma. Dispunem de cadre cu un potențial enorm de muncă. Astfel, ne propunem să creăm cele mai bune condiții pentru locuitorii noștri pentru a-i stimula să rămână acasă”, a menționat bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, care a apreciat conlucrarea cu Guvernul, menționând că sunt rezultate frumoase în mai multe proiecte de infrastructură, unul dintre care este și crearea PIM.

Premierul Ion Chicu a subliniat faptul că lansarea platformelor industriale va spori creșterea ocupării forței de muncă în sectorul rural: „Avem o misiune foarte importantă de a întări baza economiei în Republica Moldova. Aceste platforme care urmează a fi construite reprezintă șanse reale de dezvoltare a localităților. Aici, la Ceadîr-Lunga, vedem un progres, sunt și proiectele tehnice. Chiar din banii alocați anul acesta, o parte pot fi valorificați. Este vorba de conexiunea rețelei de gaze, energie și canalizare. M-a bucurat și mai mult faptul că au unele înțelegeri preventive cu potențialii investitori care își vor lansa afacerile în cadrul Platformei”.

În final, Ion Chicu a răspuns la întrebări legate de problemele business-ului în regiune, inclusiv posibilitățile de a se integra în cadrul PIM-urilor ș.a.

În Republica Moldova urmează a fi create 18 Platforme Industriale Multifuncționale. Scopul acestora este de a crește atractivitatea regiunilor pentru dezvoltarea industrială. Platformele vor fi create în raioanele cu nivel de industrializare mai scăzut, în care nu există Parcuri Industriale sau Zone Economice Libere.

Comunicăm