Premierul Ion Chicu nu-și va da demisia

spot_img

Premierul R. Moldova, Ion Chicu, susține că nu își va da demisia din funcția de prim-ministru, din inițiativă proprie, odată ce va fi învestit noul președintele ales al R. Moldova, Maia Sandu. Declarația a fost făcută de Chicu marți, 17 noiembrie, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4, citat de zdg.md.

„Nu văd nicio legătură între învestirea noului președinte și mandatul de prim-ministru. Activitatea Guvernului, a prim-ministrului este în mâna Parlamentului. El decide dacă lasă sau nu Guvernul. În privința unei demisii din inițiativă proprie nu poate fi vorba, pentru că dacă în următoarele patru săptămâni Guvernul nu aprobă și nu promovează în Parlament politica bugetar-fiscală, bugetele anuale, legea legată de FMI, încheierea acordului FMI, alte acorduri financiare, atunci riscăm mult, vom avea probleme”, a declarat Chicu.

Tot aici, Chicu susține că o eventuală demitere a actualului Cabinet de miniștri „nu ar însemna deloc posibilitatea organizării alegerilor parlamentare anticipate”.

„Eu consider că demisia Guvernului nu înseamnă deloc organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Eu cred că în Parlament, cel puțin 40 de deputați nu-și doresc organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Nu este certitudinea că vor fi alegeri parlamentare anticipate dacă va fi demis actualul Guvern. Nu este demisia guvernului garanție că vom avea organizarea alegerilor anticipate”, a menționat premierul.

Totodată, premierul susține că președintele în exercițiu al R. Moldova, Igor Dodon, are capacitățile necesare pentru a deține funcția de premier, însă „nu crede că Igor Dodon își dorește, „la etapa actuală” această funcție”, dar și că noul președinte ales al R. Moldova, Maia Sandu, nu va accepta înaintarea candidaturii lui Igor Dodon la funcția de prim-ministru.

„Desemnarea oricărui candidat la funcția de prim-ministru este de competența președintelui. Știu că doamna Maia Sandu a spus că nici într-un caz nu va înainta candidatura lui Igor Dodon la funcția de prim-ministru. Cu siguranță că domnul președinte Igor Dodon are competența necesară, însă nu cred că domnul președinte Igor Dodon, la etapa actuală, își dorește funcția de premier. Domnul președinte u își dorește funcția de premier la etapa actuală cel puțin”, a mai declarat Chicu.

Tot marți seară, Ion Chicu, a declarat că nu are niciun dubiu în legătură cu rezultatele alegerilor prezidențiale din R. Moldova, care arată că Maia Sandu este noul președinte ales al R. Moldova. Chicu susține că deși au fost semnalate încălcări, rezultatul alegerilor „este evident”.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Satele din Găgăuzia se transformă. Echipa bașcanului Evghenia Guțul, cu sprijinul lui Ilan Șor, a dat o nouă viață străzii centrale din Beşghioz

Sărbătoare mare în satul Beşghioz, raionul Ceadîr-Lunga. Aici, pentru prima dată după mulți ani, a fost realizat un proiect de infrastructură de amploare - a fost reparat podul și a fost asfaltată strada Lenin, pe o distanță de 300 de metri. După cum a remarcat...

Guvernul a cheltuit o sumă record pentru rambursarea creditelor externe. Principalele surse de finanțare au fost sursele externe

În 10 luni a anului 2023, veniturile totale ale bugetului public naţional (BPN) cu consolidarea transferurilor au constituit 82,5 miliarde de lei, fiind în creștere cu 12,8% (9,35 miliarde lei) față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Ministerului Finanţelor. Datele Ministerului Finanţelor arată...

Guvernul a pregătit o serie de noi modificări ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2024

Ministerul Finanţelor a pregătit o serie de noi modificări ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2024. Aceasta chiar dacă politica fiscală și vamală pentru anul viitor a fost adoptat de Parlament, câteva luni în urmă. Autorităţile justifică necesitatea elaborării şi adoptării noilor modificări...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica