A prelungit embargoul asupra produselor alimentare occidentale

Preşedintele rus Vladimir Putin a decis, sâmbătă, prelungirea până la finalul lui 2021 a embargoului asupra produselor alimentare occidentale, măsură introdusă iniţial în 2014 ca răspuns la sancţiunile impuse de SUA şi de Uniunea Europeană contra Moscovei pentru rolul acesteia în criza ucraineană, relatează AFP şi EFE.

Decretul, semnat sâmbătă de şeful statului rus, extinde până la 31 decembrie 2021 interdicţia importării în Rusia a produselor alimentare provenind în principal din Uniunea Europeană.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Aceste măsuri, luate în august 2014, se aplică majorităţii produselor alimentare provenind din ţări care sancţionează Rusia pentru anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, în luna martie a aceluiaşi an, şi pentru sprijinul acordat separatiştilor din estul Ucrainei.

Acest embargo a fost prelungit deja de cinci ori, drept răspuns la extinderea sancţiunilor economice europene impuse Moscovei.

La finalul lunii iunie, Uniunea Europeană a decis să extindă cu şase luni sancţiunile economice contra Rusiei. UE nu recunoaşte anexarea peninsulei Crimeea de Rusia în 2014, considerată o ”încălcare a dreptului internaţional”.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Cornelia Cozonac: Lăsați procurorii să-și facă treaba …..

Jurnalista de investigații Cornelia Cozonac scrie ca ar fi depistat dosare penale la rudele unor membri ai comisiei de vetting. Da eu am mai multe intrebari la Comisia parlamentara, bunaoara cum i-au selectat pe membrii comisiilor de prevetting si vetting. Candidatii propuși de partenerii de dezvoltare...

VIDEO: Scandalul de la Teleradio-Moldova ia amploare

Ies noi detalii despre problemele de la Teleradio Moldova. Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al Teleradio-Moldova, constată un haos fără precedent în instituție. Banii publici se cheltuie în secret, emisiuni de interes public nu se produc, știri despre viața din republică se fac puține,...

Zaharova: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, întrebată în legătură cu posibilitatea ca cele două ţări să devină...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica