„Toți au făcut baie de mulțime în pandemie”

Premierul bate obrazul politicienilor care au candidat la prezidențiale: „Toți au făcut baie de mulțime în pandemie”

Ion Chicu le bate obrazul politicienilor care au candidat la prezidențiale. Ion Chicu a menționat că nimeni dintre ei nu a renunțat la întâlnirile cu oamenii, chiar dacă suntem în plină pandemie, scrie Zugo.md.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Chicu a declarat, într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, că toți candidații au făcut baie de mulțime, iar unii dintre ei nu au purtat măști. În același timp, prim-ministrul a reiterat ideea că nunta feciorului său, de fapt, nu a fost un eveniment grandios.

„Eu nu am văzut pe nimeni din acei opt candidați să zică: Oameni buni, eu o să îmi fac campania electorală fără să vin în fața dumneavoastră. Fără ca să vă aduc un risc de contaminare. Măcar unul dintre ei să fi zis, era bine”, a conchis Chicu.

În același timp, șeful Executivului a comparat situația din Moldova cu o barcă, în care fiecare încearcă să vâslească în direcții diferite, îndemnând politicienii să se mobilizeze „până ajung pe o insulă”, iar apoi „să își mai dea la moacă”.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Țara cu cel mai mare număr de miliardari din lume. Orașul care se află în fruntea listei globale a bogaților

Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite Nexta.ro. Este pentru prima dată când cel mai populat oraş din India ocupă primul loc în Asia. În...

Atacuri masive rusești împotriva infrastructurii energetice ucrainene, lângă Dnipro, „obiective vitale ale populaţiei”

Obiective de infrastructură critică au fost lovite de forțele ruse în apropierea orașului Dnipro. Sunt atacuri împotriva infrastructurii energetice a țării, care durează de săptămâni. Atacurile rusețti s-au produs vineri dimineață, în districtul Kamianske, în apropierea oraşului Dnipro din centrul Ucrainei, cel puţin o persoană...

Accident grav – un microbuz cu ucraineni s-a răsturnat

Un microbuz în care se aflau şase ucraineni s-a răsturnat în zona localității Prisaca Dornei, județul Suceava, anunță Nexta.ro. Potrivit ISU Suceava, microbuzul s-a răsturnat pe raza localității Prisaca Dornei. Intervin pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica