Guvernul va asigura facilități fiscale pentru companiile IT

O prevedere în acest sens este inclusă în proiectul politicii fiscale şi vamale pentru anul 2021.

Este vorba de aplicarea unui impozit unic din vânzări în mărime de șapte la sută pentru companiile rezidente ale parcurilor IT.

Reprezentanții firmelor spun că astfel de măsuri vor impulsiona dezvoltarea sectorului, care, în ultimii ani, a devenit unul dintre principalii exportatori de servicii, transmite ntv.md.

Potrivit președintelui Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Veaceslav Cunev, actualul regim fiscal aplicat este cel mai favorabil din regiune şi sporeşte competitivitatea sectorului.

Veaceslav Cunev, președintele Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC: „Aceasta înseamnă că pentru companiile IT este mai profitabil să lucreze la noi, comparativ cu piețele vecine.

Și aceea este un element cheie, fundamental. Dacă nu am avea acest lucru, atunci, din păcate, mulți dintre angajații noștri, programatori, ar pleca, pur și simplu, în alte țări.

Deci avem ocazia să-i ținem aici, cel puțin, o vreme, pentru că primesc salarii foarte mari, primesc așa-numitele salarii albe. Nu trebuie să le ascundă. Acestea sunt salarii absolut oneste, legale”.

Președintele Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC, Veaceslav Cunev, este de părere că, dacă nu ar fi existat regimul fiscal special, industria IT din țara noastră nu s-ar fi dezvoltat atât de dinamic.

Veaceslav Cunev, președintele Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC: „Pot să spun că, dacă nu ar fi fost acest regim individual pentru sectorul moldovenesc, nu am fi avut o astfel de creștere explozivă.

În prezent, avem deja în parcul IT aproximativ 500 de companii. În fiecare an creștem cu aproape 50-60 la sută.

Sunt salarii foarte mari. Salariul mediu al unei companii din parcul IT este de aproximativ 29 de mii de lei, cu toate impozitele. Adică, acum doi-trei ani, am depăşit deja sectorul bancar.

Anterior, ei aveau cele mai mari salarii. Este aici, acum, și așa primesc, inclusiv angajații tineri. Prin urmare, cred că acest lucru trebuie păstrat.

Sperăm foarte mult că acest lucru va continua. Întotdeauna trebuie să fim, cu un procent, mai buni față de regiune”.

Industria IT contribuie acum la formarea produsului intern brut cu aproape şapte la sută, iar dacă statul va menține facilitățile fiscale această cotă în economie va continua să crească, a concluzionat președintele Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC, Veaceslav Cunev.

Veaceslav Cunev, președintele Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC: „Nicio altă industrie din Moldova nu are un astfel de efect.

Anul trecut, am depăşit, în funcţie de exporturi, sectorul vinicol, care este tradițional.

Pot spune deja că vinificația niciodată nu ne va mai ajunge din urmă. Și nu există nicio altă industrie, care să aibă o astfel de dinamică de creștere precum IT”.

Potrivit legislației fiscale, companiile IT, care plătesc impozitul unic de șapte la sută, nu trebuie să achite impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător, impozitul pe venit din salariu, contribuțiile de asigurări sociale, primele de asigurare medicală, taxele locale, impozitul pe bunurile imobiliare şi taxa pentru folosirea drumurilor.

Comunicăm