Nivel record al datoriei publice – 114,1% din PIB

Banca Spaniei a anunţat vineri că, la finele trimestrului al treilea din 2020, datoria publică era de 1.310 miliarde euro, echivalentul a 114,1% din PIB, un nivel ce nu a mai fost atins niciodată şi care se datorează crizei, în contextul în care pandemia a determinat finanţarea unor cheltuieli publice mai mari, relatează agenţia EFE.

Ultimele previziuni ale Guvernului spaniol fixau datoria la 118,8% din PIB pentru întreg anul 2020.

Totalul datoriei la nivelul administraţiilor publice s-a ridicat la peste 1.308 miliarde euro, până în septembrie, uşor sub cifra avansată de Banca Spaniei, pe 17 noiembrie.

Cea mai mare parte a datoriei, peste 1.177 miliarde euro (102,7% din PIB), corespunde administraţiei centrale, 301,722 miliarde (26,3% din PIB) comunităţilor autonome, 23,744 miliarde euro (2,1% din PIB) corporaţiilor locale şi 74,855 miliarde (6,5% din PIB) administraţiilor pentru Securitate Socială.

Banca Națională nu a avut dreptul de a acorda credite celor 3 bănci lichidate

Suma excede totalul pentru că cea mai mare parte a datoriei comunităţilor autonome este contabilizată şi la statul spaniol, principalul creditor.

La nivelul administraţiilor publice, saltul datoriei a fost de 8,7% interanual, cu o creştere de 10% pentru administraţia centrală (concentrată în emisiuni de titluri pe termen lung ale statului) şi de doar 1,2% în cazul comunităţilor autonome, în timp ce la corporaţiile locale gradul de îndatorare a scăzut 5,9%. Datoria administraţiilor de Securitate Socială a crescut cu 42,7% interanual.

Uniunea Europeană a suspendat în martie aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut, precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.

După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunţat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus.

Recent, oficialii de la Bruxelles au promis că regulile bugetare europene vor rămâne suspendate şi în 2021.

Comunicăm