Merkel a capitulat

George Soros: Merkel a capitulat în fața extorcării ungare și poloneze / Acordul Germaniei cu cele două state rebele ale UE este cel mai grav scenariu posibil

Compromisul făcut de Consiliul European pentru a împiedica Polonia și Ungaria să blocheze bugetul european este un cadou formidabil care le-a fost făcut acestora: ar fi mai bine să fim fermi în fața acestor două țări incorecte care, prin respingerea valorilor democratice comune, amenință însăşi rațiunea de a fi a Uniunii Europene, scrie George Soros într-un articol publicat de Le Nouvel Observateur și preluat de Rador.

Reluarea activității Legislativului va fi puțin probabilă

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Uniunea Europeană se confruntă cu o amenințare existențială și, totuși, liderii UE par a fi convinși că aceasta poate fi înlăturată cu un simplu gest al mâinii, după cum reiese din compromisul la care s-a ajuns joi, 10 decembrie.

Regimul cleptocratic al prim-ministrului Viktor Orban din Ungaria și, într-o măsură mai mică, guvernul iliberal Lege și Justiție (PiS) din Polonia, sfidează cu îndrăzneală valorile pe care a fost construită Uniunea Europeană. Tratarea provocării lor ca pe o poziție politică legitimă, pentru care merită găsit un compromis, nu va face decât să se adauge – masiv – la riscurile cu care se confruntă UE astăzi.

Ungaria şi Polonia îşi menţin poziţia că statul de drept trebuie separat de bugetul UE

Recunosc și înțeleg presiunea enormă la care a fost supus cancelarul german Angela Merkel. Ea este cancelar german de 15 ani și se apropie acum de pensionare, programată pentru septembrie 2021. Președintele francez Emmanuel Macron fiind distras temporar de problema secularismului și de alte preocupări serioase de securitate din Franța, Merkel a devenit singurul lider al UE.

Înțeleg, de asemenea, de ce cancelarul german nu vrea ca o țară, Ungaria, să își anunțe intenția de a părăsi UE aflată în grija ei. Se pare că asta se pregătește să facă Orban în ultimele zile, întrucât nu își poate permite să expună amploarea corupției regimului său, ceea ce ar duce inevitabil la cererea respectării „statului de drept”, o condiție pentru deblocare fondurilor de sprijin ale Uniunii.

Citiți detalii

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Alexandru Tănase: Cine va plăti factura politică pentru zâmbetul batjocoritor al dlui Herman von Hebel?

Scandalul iscat de o anchetă jurnalistică, care-l vizează pe președintele Comisiei de Evaluare Extraordinară, Herman von Hebel, nu se referă la integritate, ci la credibilitate. Este limpede că eșecurile sale manageriale din cariera sa în Olanda nu denotă lipsa de integritate, ci mai degrabă...

Dinu Plîngău: Președintele Comisiei Pre-vetting este în incompatibilitate de a-și mai exercita funcția

Dinu Plîngău declară că Președintele Comisiei Pre-vetting este în incompatibilitate de a-și mai exercita funcția și a continua activitatea. Potrivit lui Dinu Plîngău, dincolo de acuzațiile privind încălcarea legislației și comiterea anumitor ilegalități descrise în presa internațională, întregul proces, care presupune nu doar evaluarea integrității...

Veaceslav Ioniță: Marea ”afacere” a gazului din 2023 în stil neo-moldovenesc

Gazul în Republica Moldova nu este pur și simplu gaz, el mereu a fost o afacere de ”succes”, dar ce s-a întâmplat în 2023 va intra cu certitudine în manualele de economie, susține economistul Veaceslav Ioniță. Moldova mereu a înregistrat diverse ”minuni” în sectorul gazelor...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica