România este pe ultimele locuri în UE la agricultura organică

spot_img

România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în funcție de suprafața de teren certificată pentru agricultură organică, relevă Eurostat, pe baza datelor din 2019.

Totuși, România a urcat în clasament față de anul anterior, fiind în fața Bulgariei, Irlandei și Maltei în funcție de ponderea agriculturii organice. În 2018, România ocupa penultima poziție în funcție de culturile organice, pe ultimul loc fiind Malta, notează Profit.ro.

În 2019, 395.228 de hectare de teren agricol din România, adică 2,9% din suprafața folosită pentru agricultură, erau destinate culturilor organice. Față de 2012, suprafața de teren agricol pentru culturi organice din România a crescut cu 37,1%, iar față de 2018, creșterea a fost de 21%.

Ponderea acestor terenuri în suprafața totală cultivată din România a crescut de la 2,4% în 2018, respectiv 1,9% în 2017.

Bulgaria are o pondere de 2,3%, Irlanda – 1,6%, iar Malta – 0,5%.

Suprafața de teren pentru agricultură organică a scăzut în România în 2015 și 2016, atât ca număr de hectare, cât și ca pondere, însă ulterior s-a situat constant pe o traiectorie ascendentă.

La nivelul UE, 13,8 milioane de hectare de teren erau, în 2019, destinate agriculturii organice, reprezentând 8,5% din suprafețele agricole utilizate.

Din 2012, suprafețele pentru agricultura organică din UE au crescut cu circa 46%. Cele mai mari procente de suprafață agricolă pentru culturi organice din Uniunea Europeană sunt în Austria (25,3%), Estonia (22,3%), Suedia (20,4%), Italia și Cehia (fiecare cu câte 15,2%).

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Peter Szijjarto declară că aderarea Ucrainei la NATO este exclusă

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a afirmat miercuri că, "în circumstanţele actuale", aderarea Ucrainei la NATO este exclusă, relatează agenţia EFE. "Aliaţii au spus clar că în circumstanţele actuale aderarea Ucrainei la NATO este exclusă", a declarat ministrul Szijjarto presei ungare, vorbind de la...

Dumitru Alaiba a semnat ordinul de demisie a directorului Serviciului național unic 112, Liviu Oboroc

Directorul Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, Liviu Oboroc, a fost demis. Ordinul a fost semnat de către vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării, transmite IPN. „Este o tragedie din care trebuie să tragem unele concluzii despre cum funcționează și...

Rusia vrea să ceară străinilor să semneze un “acord de loialitate”

Ministerul de Interne al Rusiei a pregătit un proiect de lege care i-ar obliga pe străini să semneze un "acord de loialitate" ce le-ar interzice să critice politica oficială, să discrediteze istoria militară sovietică şi să nu se conformeze valorilor familiei tradiţionale, relatează Reuters. De...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica