Guvernele tehnocrate au la dispoziţie un an sau doi pentru a lua decizii nepopulare

De fiecare dată când Italia deraiază există aceeaşi soluţie: aducerea unui tehnocrat, ca Mario Draghi. Însă numirea fostului şef al Băncii Centrale Europene (BCE) este doar cea mai recentă de acest fel din istoria ţării.

Acesta este modul în care ne putem da seama cât de rea este situaţia în Italia, fie din cauza faptului că finanţele ţării sunt răvăşite iar pieţele de titluri de stat se panichează, fie din cauza unei crize politice generată de partide, potrivit Bloomberg. Este un mod ciudat de funcţionare pentru o democraţie vestică, mai ales dacă ţinem cont de faptul că omul adus să formeze guvernul nu a fost ales de populaţie.

Cu toate acestea, motivele pentru care ţara procedează în acest fel sunt înscrise chiar în istoria ei. Părinţii fondatori ai constituţiei italiene postbelice au vrut să se asigure că sistemul parlamentar din Italia este complet protejat în faţa ameninţării dictaturii.

De aceea, şeful statului – un rol mai mult ceremonial în vremuri normale – devine de importanţă critică într-o criză. Când nu mai există o cale de ieşire iar alegerile electorale sunt prea riscante, el poate decide să numească un expert.

Mario Draghi a acceptat provocarea şi a declarat că „este un moment dificil”.

„Este o modalitate de scăpare atunci când sistemul se defectează”, a declarat Stefano Silvestri, analist politic şi consilier guvernamental pentru guvernul condus de Lamberto Dini în anii 90.

Astfel, odată cu aducerea lui Draghi, este a patra oară în trei decenii când un tehnocrat este numit la conducere pentru a repara ţara. De obicei, o astfel de numire vine ca o veste bună atât pentru investitori, cât şi pentru populaţie.

De obicei, aceste guverne tehnocrate au la dispoziţie un an sau doi pentru a lua toate deciziile nepopulare pe care un politician popular nu ar vrea să le ia, iar când treaba acestuia este finalizată, populaţia se îndreaptă către urnele de vot.

În cazul lui Draghi, dacă va reuşi să negocieze sprijinul de care are nevoie din partea unui parlament fragmentat, mandatul lui nu este de a tăia, ci de a construi. De partea lui stau fonduri disponibile în valoare de 209 miliarde de euro din planul de revenire economică al Uniunii Europene.

Italienii nu au deloc amintiri plăcute de la ultimul guvern tehnocrat, care a fost condus de Mario Monti, profesor de economie şi fost comisar european. El a adus creşteri de taxe şi o reformă a pensiilor care nu a fost mulţumitoare pentru populaţie.

„Austeritatea lui Monti a dus la explozia unor partide populiste precum Mişcarea Celor 5 Stele, cimentând nemulţumirile faţă de experţi, consideraţi a fi parte din elita privilegiată”, explică Sofia Ventura, profesor de ştiinţe politice în cadrul Universităţii din Bologna.

Banca centrală a Italiei a produs cei mai mulţi politicieni tehnocraţi, inclusiv Mario Draghi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *