Românii au fost expulzați din Anglia

Autoritățile din Marea Britanie au organizat joi un nou zbor charter pentru transportul a 34 de cetățeni români, expulzați din această țară în virtutea legislației în domeniul imigrației.

Un prim zbor de acest fel a fost organizat la începutul lunii ianuarie, la câteva zile după ce Brexitul a intrat în vigoare. Atunci a fost vorba despre 30 de cetățeni, foşti deţinuţi, majoritatea condamnaţi pentru furt sau tâlhării, scrie digi24.ro

Poliția Română precizează că în cazul zborului de joi, persoanele nu au fost expulzate ca urmare a unor proceduri judiciare, precum transferul de persoane condamnate pentru a finaliza pedepsele pe teritoriul României sau extrădarea unor persoane urmărite de autoritățile române.

Având în vedere că cetățenii în cauză vin din Marea Britanie, stat care se află pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, reprezentanţii Direcției de Sănătate Publică efectuează triajul epidemiologic la aeroport și iau măsurile prevăzute de lege.

Pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, persoanelor respective li se vor efectua formalitățile de intrare în țară de către polițiștii de frontieră, iar verificarea şi monitorizarea respectării carantinei de către persoanele în cauză se va realiza de organele de control, arată autoritățile.

Comunicăm