Durleșteanu: Cetățenii nu merită această suferință din partea politicului

Moldova este a noastră indiferent unde suntem și unde muncim în țară sau în afara țării! Noi, cetățenii, suntem poporul și constituim baza puterii de stat!

Noi, cetățenii Republicii Moldova, trăim un moment de grea încercare, unde politicul trădează încrederea oferită de către noi, dar și mai mult trădează speranța pentru viitoarea generație.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Am luat decizia de a accepta invitația la funcția de Prim-ministru pentru că nu pot fi indiferentă și nu pot tolera ca votul oferit de cetățeni să fie trădat din cauza intereselor partinice.

Țin să menționez că nu reprezint nici o formațiune politică și nu am solicitat această poziție. Am acceptat propunerea în contextul situației fără precedent – criza politică, pandemică și economică.

Atenționez că bugetul statului este sustenabil până în iunie 2021 și deficitul bugetar nu va fi de 14 mlrd de lei, ci dublu – respectiv țara poate intra în colaps financiar.

Consider că Politicul existent trebuie să vină cu o Harta de Parcurs (road map) privind alegerile parlamentare anticipate, cu un proces clar cum vor fi declanșate, când vor fi si cum se gestionează țara în aceasta perioadă.

Vreau să văd clar ce cheltuieli se vor tăia sau de unde se vor găsi acele surse financiare ca sa se asigure desfășurarea anticipatelor. Ce facem cu programul de vaccinare care nu este bugetat, cum se vor aloca cheltuielile pentru teste COVID-19 și pentru asigurarea cheltuielilor pentru păturile vulnerabile intru a supraviețui în aceasta perioada. Cum susținem mediul de afaceri?

Moldova va avea o descreștere economica nu de 14% ci mult mai mare, deci cum se va asigura un buget al țării după iunie 2021.

Pentru gestionarea responsabila a acestei crize politice/sociale/economice este necesar un Guvern cu asumare de răspundere și independența executivă separată de ambițiile Politicului. Nu mă hazardez la această poziție de Prim-ministru însă m-am gândit că cetățenii nu merită această suferință din partea Politicului. În prezent este nevoie de o voință politică și o asumare de răspundere față de cetățeni de către toate Puterile în Stat cu acțiuni concrete:

  1. Sugerez ca Dna. Președinte să asigure un dialog cu toate fracțiunile întru a depăși această situație fără precedent si pentru a nu dezamăgi cetățenii de pretutindeni de Votul acordat.
  2. Asumarea si angajarea Politicului întru asigurarea gestionarii acestei crize prin menținerea Vectorului Europene al Moldovei, Program de Emergenta cu FMI si partenerii externi pentru asigurarea reformelor si suportului financiar, gestionarea crizei pandemice si economice.

Fac un Apel către forțele politice – NU vă bateți joc de cetățeni!!!!
În curând nu va mai fi nici electorat si nici pe cine alege!

P.S. NU reprezint pe nimeni din acest Parlament și NU fac parte din alte partide, sunt un cetățean simplu care nu sunt indiferentă de Votul cetățenilor de pretutindeni.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Barack Obama sare în ajutorul lui Joe Biden pentru a-l învinge din nou pe Trump

Fostul președinte american Barack Obama sare în ajutor lui Joe Biden pentru a-l învinge din nou pe Trump, potrivit CNN. Obama va contribui, printre altele, la motivarea tinerilor americani, în special a alegătorilor de culoare și latino-americani, considerați un punct slab al candidaturii lui Biden. Barack...

Un copil din şase este victima hărţuirii cibernetice, arată OMS ce vizează și Moldova

Aproximativ 16% dintre copii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani declară că au fost hărţuiţi online (cyberbullying) în 2022, un bilanţ în creştere din 2018, arată un studiu publicat miercuri de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP. ”Acest raport este un...

Procesul împotriva șefei Găgăuziei va ajunge săptămâna viitoare în instanță

Veronica Dragali a declarat că procurorul care se ocupă de acest caz se află în etapa finală a procesului de sesizare a avocaților și a acuzaților. Acuzațiile împotriva bașkanului (șeful) autonomiei găgăuze a Moldovei, Evghenia Guțul, vor fi aduse în fața instanței săptămâna viitoare, a...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica