Durleșteanu: Cetățenii nu merită această suferință din partea politicului

Moldova este a noastră indiferent unde suntem și unde muncim în țară sau în afara țării! Noi, cetățenii, suntem poporul și constituim baza puterii de stat!

Noi, cetățenii Republicii Moldova, trăim un moment de grea încercare, unde politicul trădează încrederea oferită de către noi, dar și mai mult trădează speranța pentru viitoarea generație.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Am luat decizia de a accepta invitația la funcția de Prim-ministru pentru că nu pot fi indiferentă și nu pot tolera ca votul oferit de cetățeni să fie trădat din cauza intereselor partinice.

Țin să menționez că nu reprezint nici o formațiune politică și nu am solicitat această poziție. Am acceptat propunerea în contextul situației fără precedent – criza politică, pandemică și economică.

Atenționez că bugetul statului este sustenabil până în iunie 2021 și deficitul bugetar nu va fi de 14 mlrd de lei, ci dublu – respectiv țara poate intra în colaps financiar.

Consider că Politicul existent trebuie să vină cu o Harta de Parcurs (road map) privind alegerile parlamentare anticipate, cu un proces clar cum vor fi declanșate, când vor fi si cum se gestionează țara în aceasta perioadă.

Vreau să văd clar ce cheltuieli se vor tăia sau de unde se vor găsi acele surse financiare ca sa se asigure desfășurarea anticipatelor. Ce facem cu programul de vaccinare care nu este bugetat, cum se vor aloca cheltuielile pentru teste COVID-19 și pentru asigurarea cheltuielilor pentru păturile vulnerabile intru a supraviețui în aceasta perioada. Cum susținem mediul de afaceri?

Moldova va avea o descreștere economica nu de 14% ci mult mai mare, deci cum se va asigura un buget al țării după iunie 2021.

Pentru gestionarea responsabila a acestei crize politice/sociale/economice este necesar un Guvern cu asumare de răspundere și independența executivă separată de ambițiile Politicului. Nu mă hazardez la această poziție de Prim-ministru însă m-am gândit că cetățenii nu merită această suferință din partea Politicului. În prezent este nevoie de o voință politică și o asumare de răspundere față de cetățeni de către toate Puterile în Stat cu acțiuni concrete:

  1. Sugerez ca Dna. Președinte să asigure un dialog cu toate fracțiunile întru a depăși această situație fără precedent si pentru a nu dezamăgi cetățenii de pretutindeni de Votul acordat.
  2. Asumarea si angajarea Politicului întru asigurarea gestionarii acestei crize prin menținerea Vectorului Europene al Moldovei, Program de Emergenta cu FMI si partenerii externi pentru asigurarea reformelor si suportului financiar, gestionarea crizei pandemice si economice.

Fac un Apel către forțele politice – NU vă bateți joc de cetățeni!!!!
În curând nu va mai fi nici electorat si nici pe cine alege!

P.S. NU reprezint pe nimeni din acest Parlament și NU fac parte din alte partide, sunt un cetățean simplu care nu sunt indiferentă de Votul cetățenilor de pretutindeni.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Țara cu cel mai mare număr de miliardari din lume. Orașul care se află în fruntea listei globale a bogaților

Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite Nexta.ro. Este pentru prima dată când cel mai populat oraş din India ocupă primul loc în Asia. În...

Atacuri masive rusești împotriva infrastructurii energetice ucrainene, lângă Dnipro, „obiective vitale ale populaţiei”

Obiective de infrastructură critică au fost lovite de forțele ruse în apropierea orașului Dnipro. Sunt atacuri împotriva infrastructurii energetice a țării, care durează de săptămâni. Atacurile rusețti s-au produs vineri dimineață, în districtul Kamianske, în apropierea oraşului Dnipro din centrul Ucrainei, cel puţin o persoană...

Accident grav – un microbuz cu ucraineni s-a răsturnat

Un microbuz în care se aflau şase ucraineni s-a răsturnat în zona localității Prisaca Dornei, județul Suceava, anunță Nexta.ro. Potrivit ISU Suceava, microbuzul s-a rpsturnat pe raza localității Prisaca Dornei. Intervin pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica