Belgia prelungește interdicția călătoriilor neesențiale

Belgia a prelungit interdicția călătoriilor neesenţiale în afara graniţelor, dar din exteriorul granițelor spre interior până la 18 aprilie, ceea ce include şi sărbătorile de Paşte, a anunţat vineri seara premierul belgian Alexander De Croo, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

La încheierea unei reuniuni privind pandemia, la care au participat şefii executivelor regionale, premierul De Croo a prezentat, de asemenea, un calendar pentru reducerea restricţiilor. Acesta prevede o redeschidere treptată a cafenelelor şi a sălilor de spectacole din luna mai.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Potrivit site-ului Ministerului român de Externe, Belgia autirozează doar călătoriile esențiale, care sunt:

  • din motive familiale (decese, căsătorii, regrupare familială, custodia copiilor etc.)
  • din motive umanitare (în scop medical, asistență persoane vulnerabile etc.)
  • deplasările pentru studii (cercetători, studenți, stagiari, elevi etc.)
  • deplasările rezidenților transfrontalieri
  • călătoriile de afaceri sau profesionale
  • din alte motive urgente (motive juridice, relocări, etc.)

Toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei, indiferent de mijloacele de transport utilizate, trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere pentru a justifica motivul deplasării, care va fi anexată „Formularului de localizare a pasagerului” (Passenger Location Form) și va trebui să fie însoțită de documente justificative.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Cornelia Cozonac: Lăsați procurorii să-și facă treaba …..

Jurnalista de investigații Cornelia Cozonac scrie ca ar fi depistat dosare penale la rudele unor membri ai comisiei de vetting. Da eu am mai multe intrebari la Comisia parlamentara, bunaoara cum i-au selectat pe membrii comisiilor de prevetting si vetting. Candidatii propuși de partenerii de dezvoltare...

VIDEO: Scandalul de la Teleradio-Moldova ia amploare

Ies noi detalii despre problemele de la Teleradio Moldova. Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al Teleradio-Moldova, constată un haos fără precedent în instituție. Banii publici se cheltuie în secret, emisiuni de interes public nu se produc, știri despre viața din republică se fac puține,...

Zaharova: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, întrebată în legătură cu posibilitatea ca cele două ţări să devină...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica