Chicu a purtat discuții cu Maia Sandu prin intermediul unui ambasador

Chiar înainte de a-și anunța demisia de la șefia Guvernului, Ion Chicu a spus că a purtat discuții cu șefa statului Maia Sandu prin intermediul unui ambasador. Ex-premierul a declarat că a propus niște scenarii pentru a fi declanșate alegeri parlamentare anticipate.

„Motivul pentru care eu nu am acceptat să asigur interimatul după 24 decembrie s-a materializat. Președinta mi-a spus că nu va înainta candidaturi la prim-ministru, va merge la CC cu autodizolvări. Am înțeles că asta va dura foarte mult. Alt motiv, mai important sunt discuțiile pe care le-am avut prin intermediari cu doamna președintă pe 4 decembrie”, a declarat Ion Chicu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Ion Chicu propune instituit stării de urgență și delegarea către CSE a tuturor competențelor de coordonare a acțiunilor contra pandemiei

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

„Atunci i-am propus scenariul cel mai sănătos de a provoca alegeri. Guvernul nu se duce în demisie și după aprobarea bugetului, timp de 90 de zile Parlamentul nu aprobă nicio lege și către 20 martie apar condiții pentru dizolvarea Parlamentului.

Asta a fost propunerea prin intermediul unui ambasador cu autoritate. Am spus că în cazul în care nu merge scenariul cel mai sănătos, eu nu voi asigura interimatul. Răspunsul a fost din păcate protestul de „50 de mii” pe 6 decembrie.

Domnul ambasador a revenit după discuții și a spus că nu, „demisia în câteva ore”. Atunci am spus, mai puneți-vă pofta-n cui. Noi o să aprobăm bugetele, o să asigurăm că țara jumătatea de an va avea resursele despre care am vorbit și mai departe o să facem toți pașii pentru a provoca aceste alegeri”, a declarat Ion Chicu.

Ion Chicu admite posibilitatea creării unui partid politic

Amintim că pe 23 decembrie 2020 Ion Chicu și-a anunțat demisia, motivând că a recurs la un asemenea gest pentru a declanșa alegeri parlamentare anticipate. În prezent, interimatul funcției este asigurat de către Aureliu Ciocoi.

Premierul Ion Chicu, vicepremierul și ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, dar și ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, și-au exercitat funcțiile doar până la data de 31 decembrie 2020.

PS Pe 4 decembrie am discutat cu președintele ales (prin intermediar, diplomat) despre posibilitatea optimală de dizolvare a Parlamentului, fără a provoca criză guvernamentală prin demiterea guvernului. Era vorba de asumarea unui angajament clar, că după aprobarea legilor bugetare, Parlamentul nu aprobă careva acte timp de 90 de zile și poate fi dizolvat. Între timp, Guvernul rămâne funcțional, iar dacă apare necesitarea aprobării unui act legislativ – guvernul își va asuma răspunderea. Inclusiv, pe Acordul cu FMI care putea fi semnat în primele 2 luni ale 2021. Răspunsul dnei Sandu (transmis prin același diplomat) a fost “eu vreau demisia guvernului pentru dizolvarea parlamentului”, dar și protestul iresponsabil și ipocrit din 6 decembrie, cu participarea a “50 de mii de oameni buni”. În Prezidium la acel protest – cam majoritarea colegilor de guvern și partid ai dnei Sandu din 2013-2015, când s-a furat miliardul și aeroportul. Iată de ce, ipocrit. Și apropos, dna Sandu mi-a comunicat și cine va asigura interinatul de PM, după ce eu voi depune demisia… a concretizat Ion Chicu

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

NEWS ALERT VIDEO: Andrei Spînu acuză Procuratura Anticorupție că ar face jocul “grupului criminal organizat”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu acuză Procuratura Anticorupție că ar face jocul "grupului criminal organizat" prin pornirea unui proces penal pe modul în care este organizată licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroport. Potrivit lui Spînu, acest proces penal ar fi pus presiune...

Ilan Șor: Alegerile locale din 2023 s-au desfășurat cu numeroase încălcări, iar rezultatele lor nu pot fi legitime

Omul de afaceri și politicianul Ilan Șor, constată declară că echipa sa a depus o cerere la CEC, cerând recunoașterea nevalabilității alegerilor și crede că trebuie organizat un nou scrutin. ”Partidul nostru obține constant dreptate. Recunoașterea de către Curtea Constituțională a ilegalității restrângerii drepturilor a...

Ion Ceban: La solicitarea administrației locale și a locuitorilor, va fi lansată o nouă rută de transport public spre Cricova

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, împreună cu responsabilii din cadrul Primăriei, a mers astăzi în vizită de lucru în orașul Cricova, suburbie a Capitalei. În cadrul vizitei, edilul a discutat cu reprezentanții administrației locale despre proiectele realizate în comun, necesitățile și obiectivele investiționale,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica