Ion Chicu își propune să consolideze societatea și a început să discute cu liderul PSRM. Urmează și alții.

spot_img

Ion Chicu a fost surprins intrând în sediul partidului socialișt. La ieșire, fostul prim-ministru a discutat cu reporterii TV 8. El a declarat că și-a propous sa facă un proect politic și deja a început să discute și cu alți lideri politici din țară.

Ion Chicu susține că își propune să aibă discuții și cu alți lideri politici din țara noastră, evident, dacă aceștia vor accepta. Era puțin peste ora 15, când în fața sediului PSRM de pe strada Columna. Fostul prim-ministru ne-a spus că a venit să discute cu liderul socialiștilor, Igor Dodon.

După aproape o oră, Ion Chicu a ieșit din sediul PSRM.

Acesta ne-a spus că și-a propus să-și facă un partid politic și deja a început consultațiile cu alți lideri politici din țară. Chicu susține că prima întrevedere a avut-o cu liderul socialiștilor, pentru că au colaborat în timp ce el deținea funcția de premier.

Totoadă, Chicu declară că nu se oprește aici și că va bate și pe la ușa altor partide politice. Am încercat să vorbim și cu liderul socialiștilor, Igor Dodon, însă paznicii ne-au încuiat ușa. Până a fi numit în funcția de prim-ministru, Ion Chicu a fost consilierul prezidențial a lui Igor Dodon în domeniul finanțerlor publice.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

PAS o critică primarul ales pentru că nu s-a apucat de lucru, în condițiile în care anume PAS obstrucționează validarea mandatului de primar

Curtea de Apel a dat câștig de cauză pentru primarul ales din comuna Grătiești, declară Dinu Plîngău. Câștig și la Apel pentru Grătiești! Olga Caraman a câștigat alegerile de la Grătiești cu 78%, iar mandatul doamnei primar continuă să nu fie validat nici pană în...

Lavrov: Moldova este destinată să fie următoarea victimă în războiul hibrid al Occidentului împotriva Rusiei

"Memorandumul Kozak, care ar fi putut rezolva în mod fiabil situația din Moldova acum 20 de ani, se numără printre încercările zădărnicite de a rezolva problemele continentului nostru pe principiile OSCE. Bruxelles-ul NATO și UE au torpilat fără menajamente documentul parafat deja atunci de Chișinău...

Noul meniu în grădinițele din Capitală se va modifica

Primăria Chișinău aduce la cunoștință că începând cu data de 1 decembrie 2023, în instituțiile de educație timpurie se va implementa Meniul model unic, sezon (iarnă-primăvară), aprobat de către DGETS și coordonat de către CSP. Acesta va include 3 mese principale şi o gustare (dejun,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

spot_img

Opinie

Politica