E un fals sentiment de siguranță – unele ţări luptă pentru a-şi vaccina întreaga populaţie, iar altele ţări nu au nimic

Inegalitatea accesului la vaccinurile împotriva COVID-19 între ţările bogate şi cele sărace ”se adânceşte” şi devine ”grotescă”, avertizează directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

“În ianuarie, am declarat că lumea se află în pragul unui eşec moral catastrofal dacă nu se iau măsuri urgente pentru a asigura o distribuţie echitabilă a vaccinurilor anti-COVID19. Avem mijloacele necesare pentru a evita acest eşec, însă este şocant să constatăm cât de puţin s-a făcut pentru a preveni acest lucru”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferinţă de presă, relatează AFP, citată de Agerpres.

“Decalajul dintre numărul de vaccinuri administrate în ţările bogate şi numărul de vaccinuri administrate via Covax se măreşte şi devine tot mai grotesc în fiecare zi”, a adăugat el.

Sistemul internaţional Covax, coordonat de OMS, îşi propune să furnizeze în acest an doze pentru 20% din populaţia a aproape 200 de ţări şi teritorii, şi include un mecanism de finanţare pentru a ajuta 92 de ţări defavorizate.

“Ţările care vaccinează în prezent persoane mai tinere, sănătoase şi cu risc scăzut de a contracta COVID-19 fac acest lucru în detrimentul vieţii personalului sanitar, al persoanelor în vârstă şi al altor grupuri cu risc din alte ţări”, a declarat şeful OMS.

Șeful OMS: Distribuţia inechitabilă a vaccinurilor este autodistructivă

“Ţările mai sărace se întreabă dacă ţările bogate gândesc cu adevărat ceea ce spun atunci când vorbesc despre solidaritate. Distribuţia inechitabilă a vaccinurilor nu este doar ultraj moral. Este, de asemenea, autodistructiv din punct de vedere economic şi epidemiologic”, a insistat el.

“Unele ţări se luptă pentru a-şi imuniza întreaga populaţie, în timp ce alte ţări nu au nimic. Acest lucru poate oferi siguranţă pe termen scurt, însă este un fals sentiment de siguranţă”, a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *