Convenţia pentru combaterea violenței asupra femeilor „distruge conceptul de familie”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a justificat miercuri decizia sa de a retrage Turcia din Convenţia de la Istanbul împotriva violenţei de gen prin faptul că aceasta este contrară „credinţelor şi culturii” ţării sale şi a devenit un mijloc pentru „distrugerea conceptului de familie”.

„Conform credinţelor noastre, nu puteam permite ca teme ce sunt semne de erezie să se transforme într-un mijloc de represiune, refugiate în spatele Convenţiei de la Istanbul”, a spus Erdogan, citat de agenţia EFE, la Congresul formaţiunii sale, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), relatează Agerpres.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

Guvernul a explicat anterior că Turcia s-a retras din Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul) întrucât acesta „normalizează homosexualitatea”, incompatibilă cu „valorile sociale şi familiale ale Turciei”.

Documentul, care stabileşte un cadrul legal comun pentru prevenirea şi combaterea violenţei de gen, nu menţionează homosexualitatea, ci doar precizează că nu trebuie să existe măsuri discriminatorii pe baza „orientării sexuale”.

„Am decis să ne retragem pentru a pune capăt acestor discuţii care merg împotriva credinţelor noastre, culturii şi legitimităţii”, iar „unele expresii” din Convenţie au devenit un mijloc pentru „distrugerea conceptului de familie”, a mai spus miercuri Erdogan în intervenţia sa.

„Nimeni nu are dreptul să ne impună în ce clase de gen ne împărţim oamenii şi cum să determinăm relaţiile între ei”, a mai spus el.

Atât în UE cât şi în SUA organizaţii pentru drepturile omului au condamnat decizia Turciei de a se retrage din Convenţia de Istanbul, în timp ce în principalele oraşe turceşti mii de femei au ieşit să protesteze împotriva denunţării acestui tratat.

Şase state central şi est-europene membre ale UE nu au ratificat Convenţia de la Istanbul, respectiv Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Letonia şi Lituania, în timp ce Polonia doreşte să se retragă din ea, considerând că ea încurajează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex şi acceptarea unui al treilea gen.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Horoscop 18 mai – zodia care va avea parte de o surpriză plăcută

Horoscop 18 mai - o zi cu bucurie. O să ne facem drum prin împrejurimi, poate chiar mai departe de casă, c-or fi oameni care ne așteaptă și o să consolidăm relațiile, atât cele de afaceri, cât și personale. TAUR Poate ați chemat niște prieteni pe...

Valeriu Ostalep: „Populația Republicii Moldova nu vrea să lupte cu nimeni”

Întreaga populație a Moldovei nu vrea să lupte cu nimeni și este îngrijorată de declarațiile militariste ale autorităților. Drept urmare, ei sînt nevoiți să scoată din țară copiii de 16-17 ani, pentru ca aceștia să nu fie nevoiți să lupte mai tîrziu. O astfel de opinie...

VIDEO: Iurie Mărgineanu: Dragalin ar porni dosare de corupție și împotriva actualei puteri, dar nu i se permite

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, ar vrea să investigheze anumite dosare de rezonanță, precum licitația de la aeroport, drumul Leova-Bumbăta și altele, dar acest lucru nu i se permite. De această părere este avocatul Iurie Mărgineanu, care susține că, în PAS, există „persoane care sunt...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica