Andrei Năstase, spune că într-un stat european, CC ar da câștig de cauză Parlamentului – Cronica zilei

spot_img
  • De la 1 aprilie, pescuitul în bazinele acvatice naturale este interzis. Autorităţile au pus interdicţie pentru o perioadă de 75 de zile, până pe 14 iunie. În această perioadă, se interzice orice gen de pescuit, cu excepţia celui în scop ştiinţific. Mai mult, se interzice şi accesul cu unelte de pescuit în zonele acvatice sau în preajma lor.
  • Comisia Electorală Centrală atenţionează partidele politice că mai au la dispoziţie două zile pentru a prezenta raportul financiar pentru anul 2020. Partidele ale căror venituri sau cheltuieli anuale depăşesc un milion de lei sunt obligate să efectueze auditul cel puţin o dată la trei ani. Raportul de audit, împreună cu raportul annual, va fi expediat la CEC.
  • Andrei Năstase, spune că într-un stat european, Curtea Constituțională ar da câștig de cauză Parlamentului în cazul sesizării șefului statului privind constatarea circumstanțelor dizolvării Legislativului. Andrei Năstase spune că președintele Sandu ar fi ignorat soluțiile prezentate de deputați pentru depășirea crizei politice, iar acest lucru poate servi drept temei pentru a păstra funcționalitatea Legislativului.
  • Fostul premier Ion Chicu a lansat un proiect politic – ”Împreună cu mai mulți colegi am creat Grupul de inițiativă pentru înregistrarea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Obiectivul principal al PDCM constă în dezvoltarea și modernizarea Țării noastre Republica Moldova, prin consolidarea societății și integrarea statului nostru în Uniunea Europeană” a anunțat Chicu.
  • Preşedintele Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi, a declarat că Legislativul este gata să susţină orice iniţiativă a Guvernului pentru a se depăşi criza epidemiologică şi nu exclude nici ipoteza unei carantine. Au trecut doar două săptămâni de când acelaşi Parlament a ignorat total cererea preşedintelui Maia Sandu de a institui starea de urgenţă. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi afirmă că intenţia majorităţii parlamentare este de fapt una meschină, iar deputaţii vor să împiedice alegerile anticipate.
  • Cum e să trăiești într-o țară care „nu există” 6,5 milioane de oameni din Europa încearcă să ducă niște vieți normale în țări care nu sunt recunoscute de mare parte din restul lumii. Granițele acestor așa-zise republici, născute din haosul creat în urma căderii Uniunii Sovietice, nu sunt recunoscute de familia internațională de națiuni, la fel ca și dreptul lor de a-și hotărî propriul viitor – Nagorno-Karabah/Arțah, Kosovo. Abhazia. Osetia de Sud, Transnistria, Republica Donețk și Luhansk https://bit.ly/31vZm3B
  • Banca Centrală se opune ideii ca banca centrală ungară să furnizeze în mod direct credite ipotecare persoanelor individuale pentru construirea de locuinţe eficiente din punct de vedere energetic. Banca arată că o astfel de creditare directă ar putea încălca regulile UE privitoare la finanţarea monetară şi expune banca centrală la „riscuri financiare considerabile“.
  • Aproximativ 30 din 132 de companii chestionate de Federaţia Micilor Companii din Marea Britanie (FSB) şi-au suspendat temporar exporturile către UE din cauza birocraţiei, în timp ce cinci şi-au stopat-o permanent. „Cifrele neobişnuite“ au fost determinate de o „combinaţie unică de factori“, inclusiv COVID-19, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic.
  • Numărul insolvenţelor corporate din Polonia a crescut cu 75% în termeni anuali la începutul acestui an. În primele două luni ale acestui an au fost înregistrate 316 insolvenţe în Polonia, cu 75% mai multe decât în perioada similară a anului trecut.
  • În timp ce o mulţime de oraşe centrale din China se confruntă cu o scădere a preţurilor locuinţelor şi vânzări modeste, în centrele de pe coastă un boom rezidenţial de natură speculativă îi determină pe dezvoltatori să crească preţurile şi să selecteze cumpărătorii prin loterii. Situaţia scoate la lumină diviziunile în creştere dintre regiuni, ce riscă să submineze redresarea celei de-a doua mari economii a lumii.
  • Nouă lege adoptată în Spania prevede purtarea obligatorie a măştii inclusiv în aer liber pe întreg teritoriul ţării, măsură care până în prezent era lăsată la latitudinea autorităţilor regionale din fiecare comunitate autonomă.
  • Germania suspendă vaccinarea cu AstraZeneca la persoanele sub 60 de ani din cauza unor noi cazuri de apariție a cheagurilor de sânge,
  • Şeful OMS a cerut o nouă anchetă asupra ipotezei privind o posibilă scurgere a virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator din China pentru a explica originea pandemiei de COVID-19 şi a criticat datele insuficiente oferite de partea chineză în cadrul misiunii experţilor internaţionali din această iarnă.
  • SUA şi 13 ţări aliate îşi exprimă „preocupările” în legătură cu Raportul OMS privind originea COVID-19. Oraşul chinez Wuhan şi mai concret piaţa Huanan nu pot fi considerate definitiv ca focar aflat la originea pandemiei de COVID-19, potrivit raportului final al echipei ştiinţifice a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii însărcinată cu investigarea origini coronavirusului.
  • NATO a informat marţi că a înregistrat un număr neobişnuit de mare de avioane militare ruseşti în apropierea teritoriului său – peste Atlanticul de Nord, Marea Nordului, Marea Neagră şi Marea Baltică
  • Criza sărăciei de Paște din acest an înregistrată în Italia va fi cea mai gravă de la începutul secolului. Pandemia de COVID-19 a împins 5,6 milioane de italieni în sărăcie absolută, a declarat luni asociația de fermieri Coldiretti. “Niciodată nu s-a întâmplat ca atât de mulți italieni să întâmpine dificultăți de Paște”, a declarat Colduretti, estimând că numărul celor care se vor confrunta cu sărăcia în timpul sărbătorilor pascale din acest an va fi cu un milion de ori mai mare decât anul trecut.
  • Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi va produce autovehicule electrice. Compania va începe cu o investititie de $1,5 miliarde, pe care o va majora la $10 miliarde în următorii zece ani.
  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Președinta partidului „Renaștere” avertizează asupra amenințării la adresa neutralității Moldovei în noua Strategie de Securitate Națională

Natalia Parasca, președinta partidului „Renaștere”, critică vehement deciziile recente ale Parlamentului Moldovei, acuzând puterea politică a țării că și-au ”părăsit rațiunea”. Aceasta și-a exprimat îngrijorarea privind discuțiile asupra proiectului de Strategie Națională de Securitate ce identifică Rusia ca o amenințare. Parasca acuză liderii politici, inclusiv...

Laura Codruța Kövesi crtitică dur reforma Justiției și spune că ”Moldova trebuie să armonizeze legislația națională cu cea europeană”

Republica Moldova, țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană, trebuie să armonizeze legislația națională cu cea europeană privind prevenirea și combaterea corupției, a declarat procurorul șef la Parchetul European, Laura Codruța Kövesi, într-un mesaj video la Forumul „Eurofast” 2023 „Uniunea Europeană și noi orizonturi,...

Preţul unui pachet de ţigarete urmează să se scumpească în Franţa, în 2025 la 12 euro, iar în 2026 la 13 euro

Preţul unui pachet de ţigarete urmează să se scumpească în Franţa, în 2025 la 12 euro, iar în 2026 la 13 euro, anunţă marţi ministrul francez al Sănătăţii Aurélien Rousseau, care a prezentat un plan împotriva tabagismului, relatează AFP. Creşterea preţului tutunului ”este cea mai...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica