Bisericile şi muzeele sunt transformate în centre de vaccinare

Italia transformă o serie de spaţii mai puţin obişnuite în centre de vaccinare pentru a crește numărul de vaccinări. Astfel, italienii se pot vaccina în muzee, biserici sau chiar la bordul unui „vaporetto”.

Locuitorii din Veneţia vor putea fi vaccinaţi şi la bordul unui “vaporetto” (taxi acvatic) special, notează cotidianul Corriere della Sera, care va andoca într-un loc prestabilit pentru a administra vaccinuri anti-COVID-19 persoanelor de peste 80 de ani, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

În Monza, oraş din regiunea Lombardia, incintele din proximitatea tribunei amenajate în perimetrul celebrului circuit de motociclism din oraş vor fi utilizate ca spaţii de vaccinare în următoarele două săptămâni.

În Napoli, oraş din sudul Italiei, mai multe muzee s-au alăturat acestui demers, potrivit presei italiene. Unele dintre persoanele vaccinate vor putea să petreacă perioada de odihnă de după vaccinare admirând, probabil, tablourile expuse în aceste muzee.

În Sicilia, campania de vaccinare se desfăşoară şi în numeroase biserici şi parohii catolice. Rezidenţii sicilieni vor putea să asiste la slujbele religioase şi să fie vaccinaţi în acelaşi timp.

Autorităţile regionale şi reprezentanţii bisericilor locale au semnat un acord special în acest sens.

Italia şi-a stabilit obiectivul de a vaccina 80% din populaţia naţională până la sfârşitul verii.

Deocamdată, puţin peste 11 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în Italia, o ţară ce are o populaţie de 60,3 milioane de locuitori.

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată. Emmanuel Macron a spus că bătrânul continent nu trebuie să devină un vasal al Statelor Unite, prezentându-şi la Sorbona viziunea sa pentru o Uniune Europeană mai asertivă pe scena...

Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi premierul ungar Viktor Orban, în discursul de deschidere al reuniunii de la Budapesta a Conferinţei Acţiunii Politice...

DEZVĂLUIRI. Ilan Șor a publicat înregistrări audio a unor discuții la care ar fi participat un angajat SIS

Ilan Șor a publicat înregistrări audio a unor discuții la care ar fi participat un angajat SIS, Sergiu Racu și care ar încerca să însușească niște bani de la Ilan Șor. Autenticitatea înregistrării nu a fost confirmată de SIS. Deocamdată instituția nu a comentat această...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica