Preţurile la alimente continuă să crească

Tendinţa de creştere globală a preţurilor alimentelor, care stimulează inflaţia şi afectează consumatorii din întreaga lume, nu dă semne de încetinire.

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat în luna martie 2021 cea de-a zecea lună consecutivă de creştere, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Această organizaţie publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna martie 2021, acest indice a crescut până la 118,5 puncte, de la o valoare de 116,1 puncte în luna februarie, atingând cel mai ridicat nivel de după luna iunie 2014.

Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la uleiuri vegetale pe fondul unei cereri puternice şi al unor stocuri reduse, susţine economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian. În martie, preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 8% comparativ cu luna februarie, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

Urmărește-ne și pe t.me/Omniapres

În contrast, preţurile la cereale au scăzut cu 1,8% ca urmare a perspectivelor favorabile cu privire la recoltele din 2021 iar preţurile la zahăr au scăzut cu 4%, pe fondul perspectivelor unor exporturi consistente din India.

Tot joi, FAO a anunţat că se aşteaptă ca producţia mondială de cereale să crească, pentru al treilea an consecutiv, în 2021. “Producţia globală de grâu este prognozată să atingă un nou vârf de 785 milioane tone în 2021, cu 1,4% mai mult decât în 2020, influenţată de o posibilă revenire puternică în marea majoritate a Europei şi prognozelor referitoare la o recoltă record în India”, susţine FAO.

Preţurile la alimente înregistrează cea mai lungă perioadă de creştere din ultimul deceniu pe fondul valului de achiziţii al Chinei şi al livrărilor limitate pentru mai multe produse de bază, ceea ce riscă să accelereze inflaţia. Această îngrijorare este una pronunţată în special în rândul ţărilor sărace care sunt dependente de importuri şi au plase de siguranţă şi o putere de cumpărare limitate şi care în prezent se confruntă şi cu pandemia de Covid-19.

Suntem informați,
vină cu noi în grupul de pe Telegram

  -----
@omniapres.md

Recomandăm și ...

Cornelia Cozonac: Lăsați procurorii să-și facă treaba …..

Jurnalista de investigații Cornelia Cozonac scrie ca ar fi depistat dosare penale la rudele unor membri ai comisiei de vetting. Da eu am mai multe intrebari la Comisia parlamentara, bunaoara cum i-au selectat pe membrii comisiilor de prevetting si vetting. Candidatii propuși de partenerii de dezvoltare...

VIDEO: Scandalul de la Teleradio-Moldova ia amploare

Ies noi detalii despre problemele de la Teleradio Moldova. Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare al Teleradio-Moldova, constată un haos fără precedent în instituție. Banii publici se cheltuie în secret, emisiuni de interes public nu se produc, știri despre viața din republică se fac puține,...

Zaharova: O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la UE ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO

O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, întrebată în legătură cu posibilitatea ca cele două ţări să devină...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMA ORĂ

Opinie

Politica