Importul de produse accizate în transnistria va fi efectuat exclusiv prin marcare cu timbre de model special

Despre aceasta notează Ion Chicu, fostul premier al Republicii Moldova, care mai spune că aceasta este încă un pas concret spre restabilirea încrederii partenerilor europeni.

”În conformitate cu modificările în legislația fiscală promovate în decemrbie 2020 de guvern, începând cu 1 mai 2021 importul de produse accizate pe teritoriul controlat temporar de autoritățile neconstituționale, va fi efectuat exclusiv prin marcare cu timbre de model special, distinct.

Timbrele distincte aplicate pe articolele de tutungerie și produsele alcoolice vor asigura monitorizarea trasabilității acestora, reducând la minim riscul de contrabandă cu țigări în Uiniunea Europeană.

Implementarea acestei măsuri va consolida sustenabilitatea bugetar-fiscală a Republicii Moldova, dar și va spori credibilitatea instituțiilor statului față de partenerii europeni. Măsura respectivă a fost implementată și în contextul angajamentelor asumate de noi în cadrul programului de asistență financiară de 100 mln.EURO din partea Uniunii Europene (OMNIBUS).

În așa mod, se fac pași concreți spre eliminarea schemelor.

În așa mod, se fac pași concreți spre eliminarea schemelor. Această abordare ne-a permis să asigurăm stabilitatea bugetar-fiscală a țării în anul 2020 și continuă să contribuie la creșterea veniturilor bugetare în 2021. Spre exemplu, în primele 21 de zile ale lunii aprilie 2021, veniturile acumulate la bugetul de stat sunt cu 73% mai mari ca în perioada similară a anului trecut. Cele acumulate de Fisc sunt de două ori mai mari, iar cele acumulate de Vamă – cu 68% mai mari.

Bineînțeles, această creștere fulminantă se explică parțial și prin baza de referință redusă (în aprilie 2020 economia era blocată din cauza pandemiei, iar veniturile la buget s-au redus în acea perioadă extrem de mult), dar este evident și efectul măsurilor de eliminare a schemelor de evaziune fiscală și încălcărilor vamale. Este rezultatul politicilor economice, bugetare și fiscale echilibrate și a responsabilității cu care s-a acționat în domeniul finanțelor publice.

Și, bineînțeles, în primul rând, este rezultatul muncii enorme și responsabilității majore a oamenilor de afaceri și tuturor cetățenilor contribuabili la bugetul statului. Vă mulțumim!

Comunicăm