Cum vor putea sancționa cetățenii pe politicienii cinici

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie a.c., pentru a oferi cetățenilor țării o alternativă pragmatică haosului și dezbinării, instaurate de către partidele care s-au perindat până acum în Parlament și care urmăresc doar magulirea propriilor orgolii și ambiții fără de sfârșit.

Membrii Consiliului Politic Național, reunit în ședință, au decis unanim că PDCM trebuie să participe în acest scrutin electoral, pentru a oferi cetățenilor posibilitatea să aleagă o nouă forță, capabilă să asigure echilibrul în societate și s-o consolideze în jurul unor idei și valori cu adevărat importante pentru oameni.

Timpul este prea scump pentru Republica Moldova, iar noi experimente politice doar vor amplifica bătăliile, haosul și sărăcia. Acum, cetățenii îi vor putea sancționa pe politicienii populiști și cinici, care au pierdut simțul realității și sunt gata să distrugă din temelie acest stat”, a declarat președintele PDCM, Ion Chicu, care a subliniat că oamenii așteaptă o schimbare fundamentală de atitudine din partea politicienilor.

„Vedem ce se întâmplă, când mai marii țării sunt puși pe harță. Și mai grav este când liderii politici tind să împingă Republica Moldova în prăpastie, deturnează cursul firesc de dezvoltare a țării”, a mai afirmat Ion Chicu.

El a evidențiat că, cel mai bun răspuns al societății în actuala situație politică, este să se unească în jurul unei idei naționale, a lucrurilor care cu adevărat contează. ”Dorința noastră a tuturor este o țară dezvoltată, modernă, ce ne oferă condiții de realizare tuturor – de la mic la mare, o vatră caldă ce ne reunește. Noi nu am căutat și nu vom promova scandalul. Avem o echipă profesionistă, iar împreună vom izbuti să găsim și să implementăm cele mai bune soluții pentru asigurarea păcii civice, creșterea nivelului de trai în țară și dezvoltarea Republicii Moldova în conformitate cu standardele europene”, a punctat președintele PDCM.

Comunicăm