Număr-record de morţi din cauza consumului de alcool

Numărul anual al morţilor din cauza consumului de alcool a atins un vârf în 2020 în Anglia şi Ţara Galilor, anunţă Biroul Naţional britanic de Statistică (ONS), care constată o creştere puternică a acestui bilanţ începând de la prima carantină impusă din cauza covid-19, în martie..

În 2020, 7.423 de persoane au murit din cauza unui consum excesiv de alcool – o creştere cu 20% faţă de datele din anul precedent, anunţă ONS.

Este vorba despre cel mai mare număr de decese anuale de la înregistrarea acestor date, în 2001, citează News.

Nivelul mortalităţii din cauza consumului de alcool în primul trimestru din 2020 – din ianuarie în martie – era ”statistic similar celui din anii precedenţi”, subliniază ONS, ”însă nivelul în al doilea, al treilea şi al patrulea trimestru din 2020 au fost semnificativ mai mari decât cele din oricare alţi ani”.

”ONS anunţă că această creştere coincide cu începutul pandemiei” covid-19, analizează Sadie Boniface, directoarea de cercetare la Institute of Alcohol Studies, dar şi cu o serie de carantine, dintre care prima a fost anunţată de Guvernul britanic la 23 martie 2020.

Morţile înregistrate de ONS sunt, majoritatea, legate de probleme de dependenţă pe termen lung – 80% au fost cauzate de o boală de ficat provocată de alcool, 10% au fost cauzate de comportamente sau stări mentale periculoase legate de consumul de alcool, iar 6% unei intoxicaţii alcoolice.

”Asta înseamnă că această creştere nu se explică prin faptul că persoane care beau anterior la niveluri de risc mai slabe şi-au crescut consumul în timpul pandemiei”, analizează Boniface.

În opinia sa, cauzele acestei ”alarmante” constatări sunt mai degrabă de căutat în creşterea consumului de alcool la persoane care beau deja mult, dar şi în lipsa ”accesului la îngrijiri”.

”De exemplu, bolile de ficat constituie adesea urgenţe, însă oamenilor le poate fi frică să se ducă la urgenţe, din cauza virsului” SARS-CoV-2, explică ea.

Cu toate acestea, cercetătoarea îndeamnă la o supraveghere îndeaproape a evoluţiei persoanelor care au început să bea alcool în timpul pandemiei, argumentând că ”consecinţele asupra sănătăţii ale acestor schimbări importante în obiceiuri de consum de alcool rămân larg de determinat”, potrivit News.

Comunicăm