Dumbrăveanu: Vom munci împreună ca să readucem intelectualitatea la cârma ţării

Echipa Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, condusă de Viorica Dumbrăveanu, ex-ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care s-a aflat în raionul Taraclia, a avut mai multe întâlniri cu angajații din sfera socială.

La discuţii au participat în jur de 200 de medici şi asistenţi sociali care au adresat întrebări de actualitate membrilor echipei PDCM, formate din fostul secretar de stat al Ministerului Sănătății Alexandru Holostenco, Marina Golovaci, directorul al IMSP Asociația Medicală Teritorială Botanica şi Djulieta Popescu, fost secretar de stat pe domeniul social în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Discuțiile au vizat multiple subiecte ce ţin de vârsta de pensionare, majorarea salariului pentru angajații nemedicali din sănătate, evitarea dublării plăților sociale, vaccinarea, reforma administrativ-teritorială, dar şi posibilele alianțe postelectorale cu alte partide.

Viorica Dumbrăveanu, secretarul general al PDCM, a menţionat că formaţiunea, condusă de Ion Chicu, are foarte mulți medici în echipă, angajați din sfera socială, oameni care au cunoștințele și experiența necesară pentru a promova inițiative beneficie pentru acest domeniu.

“Obiectivele noastre sunt foarte clare: vom munci împreună ca să readucem intelectualitatea la cârma ţării, vom fortifica sistemul de sănătate, care a avut un comportament eroic şi exemplar în perioada pandemiei şi vom reformata întreaga sferă de asistență socială în aşa fel, încât fiecare om – copil, bătrân, mame aflate în dificultate etc. -să aibă un trai decent şi demn în Republica Moldova”, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Comunicăm